Mesajul dr. Paul Ichim de pe Facebook: „Scapă cine poate. Dumnezeu cu mila”

Paul Ichim este medic la Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi și zilnic postează pe Facebook câte un mesaj privind evenimentele care au loc în această perioadă. Protestele din ţară, privind măsurile de restricţie, se pare că l-au intrigat pe doctor. Știm cu toții că sute de persoane, mai ales tineri, s-au strâns în centele orașelor și au mărșăluit. Mai mult, au vandalizat locurile publice și au aruncat cu pietre în polițiști.

Paul Ichim își spune aproape zilnic opinia pe Facebook și sute de persoane îi dau share la mesaje. Conform opiniei sale de cadru medical, urmează o periada foarte dificilă pentru toată țara.

„La ce scandal este pe stradă cu această demonstraţie „neprogramată” cred că ne îndreptăm spre scenariul pe care-l aminteam acum câteva ore, scapă cine poate, Dumnezeu cu mila. În atare situaţie solicit să nu mai existe aşteptări de la „criminalii” din sistemul sanitar, ce vor fi cât de curând depăşiţi de situaţie. Când în terapia intensivă Covid se moare pe capete zilnic, iar personalul de acolo este la presiune, cam acelaşi, de aproape un an, vă daţi seama ce o să se întâmple.

Pe cuvânt că-mi vine să vă transmit să faceţi ce vreţi, am făcut boală, sunt vaccinat aşa că….. asta e! Crede cumva cineva că nouă ne convine că de aproape un an suntem în presiunea asta continuă? O lume întreagă se supune unor reguli, doar în România s-a dezmorţit democraţia, de luptă împotriva ocultei ce vrea să ne înrobească.”

Autoritățile îi susțin pe protestatari

Cel puțin așa afirmă medicul Paul Ichim pe pagina sa de Facebook.

„Am înţeles că până şi inspiratul nostru primar şi-ar fi expus îndoielile în mod public privind utilitatea unor reguli restrictive. Îi sugerez să termine cât mai repede cartografierea cu drone a cimitirelor şi să găsească de urgenţă şi loc de extindere.

NB. Era să uit. Claxonatul aiurea pe stradă la ore târzii, când unii fraieri, de-a dreptul „dobitoci, cauta să se odihnească ca să meargă la spital a doua zi să trateze amărâţi şi chiar descreieraţi ca aceştia, nu-i motiv de amendare?”

Protestele deranjează pacienții din secțiile ATI

Opinia medicului Paul Ichim este susţinută de sutele de distribuiri ale mesajelor sale.

„Ce poate fi mai „frumos”, decât să te duci în poarta Spitalului Judeţean la 1 noaptea şi să ţipi jos masca, chiar în apropierea paturilor ATI, unde se chinuie să supravieţuiască cei care au Covid? În mod sigur o bună parte din personalul medical simţindu-se în acele momente foarte apreciat, şi-ar fi luat lumea-n cap fiind probabil reţinuţi de amărâții care se sufocă. Şi când te gândeşti ca ăştia strigau ca năucii în crucea nopţii că vor libertate, paza fiindu-le asigurată de organele de ordine….”

Ce să faci dacă bănuiești că ai covid

În primul rând, nu intra în panică. Dacă nu te simți foarte rău, ia legătura cu medicul de familie. Acesta te va îndruma spre efectuarea unui test RT PCR. Apoi vor urma tratamentul adecvat și monitorizarea constantă. În cazul în care nu poți respira, ai stări de leșin și nu te poți ridica absolut deloc din pat, sună la numărul unic de urgențe 112. Vei fi dus la spital, pentru a beneficia de tratament de specialitate. Apoi, după ce te-ai vindecat, încearcă să îți ajustezi dieta alimentară, pentru ca organismul să aibă putere pentru a-și reveni la capacitate maximă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *