Ziua 28 de război: Moscova ar putea folosi arme nucleare doar dacă existența i-ar fi amenințată

Bombardamentele au continuat și noaptea trecută în Ucraina, iar unele orașe mai au provizii doar pentru 3-4 zile. Moscova anunță folosirea armelor nucleare. Mariupol este bombardat la fiecare 15-20 de minute.

Războiul continuă în Ucraina, iar în Mariupol, orașul port de la marea Azov, 300.000 de oameni trăiesc în condiții inumane.

Aceștia au rămas fără mâncare, fără apă sau medicamente, după spusele lui Volodimir Zelenski.

Rusia ar putea folosi arme nucleare doar dacă existența ei ar fi amenințată în vreun fel, a fost declarația purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă de stat Tass.

Președintele Putin a ordonat luna trecută ca forțele nucleare ale Rusiei să fie puse în alertă maximă.

”Perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou în sfera posibilităţilor”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, pe 14 martie.

Luptele de la porțile Kievului au continuat, chiar dacă forțele ucrainene au alungat trupele rusești dintr-o suburbie a capitalei. Potrivit unor oficiali americani, soldații ruși se confruntă cu grave lipsuri de hrană și combustibil.

NATO crede că Belarus s-ar putea alătura curând Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Rușii au tras asupra mașinilor cu refugiați

„La trecerea printr-un punct de control, ucrainean, rușii au început să tragă asupra mașinilor (cu refugiați), care aveau pe ferestre panaglici albe mari cu înscrisul “copii”. Au lovit o mașină aflată în coloană la 7- 8 mașini distanță de a mea. Au lovit această mașină cu doi copii înăuntru.”, adaugă Mykola Trofymenko, rectorul Universității din Mariupol și membru al consiliului local.

Forțele ruse au atacat inclusiv grupuri de civili care așteptau să ia mâncare, medicamente sau apă.

“Nu au apă, electricitate, apă… Sunt condiții de trai medievale. Bombardamentele nu se opresc, tirurile de arme în Mariupol nu se opresc.”, spune Dmytro Gurin, parlamentar ucrainean originar din Mariupol.

Armata ucraineană opune rezistență

Rușii au încercat din nou să ajungă în centrul capitalei, dar se izbesc de rezistența ucraineană.
Un voluntar britanic s-a alătutat să lupte alături de locuitorii Kievului.

“Cel mai îngrozitor atac pe care l-am văzut până acum a fost asupra unui spital de copii. Un obuz de artilerie rusesc a explodat la aproximativ 100 de metri de clădirea spitalului. Toate geamurile au fost aruncate în aer. Acela a fost un moment în care am realizat cât de puțin le păsa rușilor de ucraineni.”, adaugă Leon Cribb, voluntar britanic.