Calendar ortodox 25 martie 2022. Sărbătoare importantă, cu cruce roșie, prima închinată Maicii Domnului

Calendar ortodox 25 martie 2022. În această zi este prăznuită una dintre cele mai mari sărbători din Calendarul Ortodox. Buna Vestire, cunoscută și sub numele de Blagovestenie, este o sărbătoare cu dată fixă, prima sărbătoare închinată Maicii Domnului.

Semnificația sărbătorii Buna Vestire

În fiecare an, la 25 martie, Biserica Ortodoxă prăznuiește prima sărbătoare închinată Maicii Domnului. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzător celui de Bunavestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Mesia. Ea a fost așezată cu nouă luni înainte de nașterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie.

Potrivit Tradiției, întruparea Domnului nu se petrece fără acordul Fecioarei Maria. Aceasta a rostit următoarele cuvinte: Fie mie după cuvântul tău!, iar apoi Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât în pântecele ei prin Duhul Sfânt pentru a Se înomeni.

Buna Vestire este considerată temeiul tuturor praznicelor, și asta pentru că toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii serbate în anul bisericesc derivă din acesta.

Rugăciunea care se citește pe 25 martie

Dacă ești bun credincios, aprinde o lumânare și rostește cu voce tare Troparul Bunei Vestiri. De asemenea, astăzi se citește Rugăciunea zilei de vineri. Credincioșii merg la biserică unde participă la Sfânta Liturghie. În Biserica Ortodoxă Română s-a păstrat rânduiala cu cele 10 Liturghii ale Sfântului Vasile cel Mare. În același timp, în Biserica greacă este rânduiala ca de Buna Vestire să se săvârşească Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în orice zi ar cădea.

Troparul Bunei Vestiri

Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul il binevesteste. Pentru aceasta si noi, impreuna cu dansul, Nascatoarei de Dumnezeu sa-i cantam: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine!

Alți sfinți pomeniți vineri, 25 martie 2022. Tot astăzi facem pomenirea: Sfântului Senufie, a Sfintelor Mucenițe Pelaghia și Teodosia.