S-a aflat cauza morții lui Andrei Drăghici, jucătorul de polo de la Dinamo. Raportul IML privind decesul tânărului de 23 de ani

La doar 23 de ani, viața pentru Andrei Drăghici, un tânăr jucător de polo de la Dinamo s-a terminat brusc chiar după ultima partidă a meciului. Acum s-a aflat și cauza decesului, după raportul IML.

Andrei Drăghici a murit ieri la doar 23 de ani, chiar în timp ce se afla în timpul meciului. Jucătorul de polo de la Dinamo s-a prăbușit la pământ, sub privirile sfâșitoare ale tuturor celor prezenți.

Medicii au încercat să-l resusciteze imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru băiat, astfel că a fost declarat decesul. Trupul fără viață a ajuns la medicina legală, iar acum s-a aflat cauza morții.

Cauza morții lui Andrei Drăghici, jucătorul de polo de la Dinamo. Raportul IML al decesului

Potrivit raportului IML, Andrei Drăghici a suferit un defect septal atrial, ceea ce înseamnă o malformație congenitală a inimii.

Acest lucru a dus la decesul băiatului, însă nimeni nu a știut că el ar fi avut probleme de sănătate. Apropiații susțin că acesta nu se afla în evidența niciunui cadru medical cu privire la această afecțiune.

Mesajul de doliu transmis de Clubul Dinamo

Andrei Drăghici, jucătorul de polo de la Dinamo, se afla într-un meci cu echipa de la Rapid. Băiatului i s-a făcut rău pe marginea bazinului, iar atunci colegii i-au sărit în ajutor.

Medicii au intervenit imediat, a fost scos din apă și au început manevrele de resuscitare, el fiind deja inconștient.

După decesul tânărului, clubul sportiv Dinamo a transmis și un mesaj de doliu pe rețelele de socializare, acolo unde și-au exprimat regretul față de moartea fulgerătoare a sportivului.

„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puţin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo, disputat în Bazinul Giuleşti, unul dintre jucătorii noştri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconştienţă, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la faţa locului şi cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgenţă au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul”, a anunțat clubul sportiv.

Acum, familia jucătorului se pregătește de înmormântare. Tatăl său, Cristi Drăghici, fostul fotbalist de la FC Bihor, va fi nevoit să-și conducă fiul pe ultimul drum. Durerea e uriașă și nimănui nu-i vine să creadă tragedia care s-a abătut.