Dîncu: Vom avea două tipuri de voluntari în armata română, voluntari în rezervă şi cu stagiul militar voluntar

„Sunt bucuros să lansăm în această perioadă şi în viitor câteva oferte pentru a aduce voluntari în Armata Română, în două variante, atât voluntari în rezervă, cât şi stagiul militar voluntar.

Va apărea într-o lege pe care o vom publica foarte repede. Vom încerca prin aceasta să înnoim, să aducem oameni tineri în armată şi cred că devine atractivă cariera de militar”, a explicat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naţionale a participat, joi, la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca, la ceremonia de predare-primire a comenzii diviziei şi la ceremonia de trecere în rezervă a generalului-maior Dorin Blaiu, care a asigurat comanda.

De asemenea, Vasile Dîncu a participat, joi, la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu”, la Conferinţa internaţională „Aviation-Event 2022 CLJ”, unul dintre cele mai importante evenimente ale aviaţiei europene, desfăşurat în premieră în România şi în Europa de Est.