Un sucevean care era singur în mașină când l-a oprit poliția s-a mutat pe locul din dreapta spunând că nu el a condus

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc care se afla singur în mașină și care a fost oprit de către polițiști a trecut pe scaunul din dreapta și a susținut că nu el conducea mașina.

“La data de 30.10.2022, în jurul orei 03:16, echipajul de poliție din cadrul Poliției mun. C-lung Moldovenesc, în timp ce executa serviciul de monitorizare, supraveghere și control a traficului rutier, pe str. Ion Hălăuceanu de pe raza mun.8 C-lung Moldovenesc, jud. Suceava, a efectuat semnal de oprire unui autoturism, șoferul oprind imediat și trecând pe scaunul din dreapta. La controlul vehiculului, pe locul din dreapta față a acestuia a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din sat/com. Sadova, jud. Suceava, care a declarat verbal faptul că nu el a condus autoturismul, fără a putea face alte precizări”, a transmis poliția într-un comunicat.

Polițiștii au vrut să îl testeze cu etilometrul, dar bărbatul a refuzat.

“I s-a adus la cunoștință acestuia că urmează a fi condus la sediul Spitalului mun. C-lung Moldovenesc în vederea prelevării de mostre biologice de sânge, iar după mai multe insistețe acesta fiind de acord cu această procedură, fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de ‘conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe’, faptă prev. şi ped. de art. 336, alin. 1 din Codul Penal”, au precizat polițiștii.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *