Cutremur cu magnitudine 5.6. Unda de şoc s-a simţit puternic

Centrul naţional indian de seismologie a anunţat un cutremur cu magnitudinea 6,3, dar magnitudinea a fost revizuită.

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în vestul Nepalului, unde de şoc fiind resimţite până în India, a anunţat Institutul de geofizică american (USGS), relatează AFP.

Epicentrul a fost localizat în apropiere de Dipayal (Nepal), la 340 km vest de Kathmandu, la o adâncime de 15 km, potrivit USGS.

Cutremurul a avut loc miercuri la ora 02:00 (20:30 GMT marţi) şi a fost resimţit în nordul Indiei. Centrul naţional indian de seismologie a anunţat un cutremur cu magnitudinea 6,3.

Vestul Nepalului a fost deja zguduit de un cutremur cu magnitudinea 4,8 la o adâncime de 10 km, cu câteva ore mai devreme, în jurul orei locale 21:00 (15:30 GMT), potrivit earthquake.usgs.gov

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, joi, că populaţia ar trebui să fie foarte bine pregătită cum să reacţioneze în cazul producerii unui cutremur cu magnitudine mai mare, iar autorităţile trebuie să se asigure cu privire la instruirea cetăţenilor pentru un astfel de scenariu.

„Oricând un cutremur poate să apară. Cum a apărut cutremurul astăzi de 5,4 (…) Oricând putem avea un cutremur de 5,5, de 6, de 6,5 şi unul de 7. Clar că apariţia unui cutremur nu este predictibilă. Din cauza asta trebuie să fim tot timpul pregătiţi. Nu ştim când poate să apară un cutremur. Nimeni nu poate să prezică că peste o lună o să avem un cutremur. Au încercat mulţi să joace cartea asta, dar nu merge. Încă nu există mecanismele ştiinţific dovedite prin care să poţi să faci acest lucru”, a afirmat Arafat, la postul Digi 24.

El a subliniat că populaţia trebuie să fie pregătită cum să reacţioneze, înainte de a exista posibilitatea să se dea mesaje de atenţionare cu privire la producerea unui cutremur, în condiţiile în care oricum aceste alerte nu ar fi putea fi transmise decât cu câteva secunde mai devreme.

„Părerea noastră este că populaţie trebuie să fie în primul rând pregătită foarte bine. Chiar dacă vrem în viitor să dăm astfel de mesaje, pregătirea trebuie să fim foarte siguri de ea, trebuie să facem analize, studii, să fim siguri că marea majoritate a populaţiei ştie foarte bine ce are de făcut şi că va face acest lucru, nu va intra în panică şi atunci putem să ne gândim la asta.

Şi atunci să începem să dăm un mesaj cu cinci secunde înainte (…) Fără o instruire să îţi apară mesajul nu este un lucru bun. (…) Un mesaj la ora 6,50 dimineaţa este una, un mesaj la 12 noaptea sâmbătă când avem mii de oameni în diferite locuri aglomerate unde ieşirile de urgenţă sunt înguste poate să ducă la busculade şi poate să ducă la moarte, chiar dacă cutremurul nu omoară pe nimeni”, a afirmat Raed Arafat.

De asemenea, el a menţionat că în cazul unui cutremur populaţie trebuie să asculte în primul rând de recomandările autorităţilor.

„Nu ascultăm ce scriu pe Facebook unii şi alţii, decât site-urile oficiale. Nu ascultăm experţii declaraţi pe aplicaţiile lor şi una şi alta care fiecare îşi dau un sfat. Prima dată ascultăm ce spun autorităţile, ce sfaturi ne dau şi ce ne spun. După care pot să ascult pe oricine, dar să fim foarte atenţi pentru că unele sfaturi pot să inducă în eroare”, a mai arătat şeful DSU.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe Richter s-a produs, joi dimineaţă, la ora 6,50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *