Calendar Ortodox 10 noiembrie 2022: Ce sărbătoare este joi? Puternică rugăciune pentru iertarea păcatelor și curățirea sufletului

Ce sărbătoare este joi, potrivit calendar ortodox 10 noiembrie 2022. Ce rugăciune este bine să rostească toți credincioșii în această zi de sărbătoare.

În fiecare an, la data de 10 noiembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart care au făcut parte din rândul celor 70 de Apostoli ai lui Iisus Hristos.

Puternică rugăciune pentru iertarea păcatelor și curățirea sufletului pe care este bine să o rosteasc joi toți credincioșii!

Sfinţii Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart, sărbătoare calendar ortodox 10 noiembrie 2022.
Despre Sfinţii Olimp şi Rodion se ştie că au urmat Sfântului Apostol Pavel la Roma, unde, fiind prinşi pe vremea împăratului Nero, din porunca acestuia li s-au tăiat capetele (Romani 16, 11-15).

Sfântul Sosipatru este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani la capitolul 16, versetul 21, iar tradiţia ne spune că a fost Episcop al Bisericii din Iconia, unde în pace s-a săvârşit.

Sfântul Erast este pomenit în aceeaşi Epistolă către Romani, tot la capitolul 16, versetul 23. El a fost mai întâi iconom al Bisericii din Ierusalim, apoi Episcop al Paneadei, de unde cu pace s-a mutat la cereştile locaşuri.

Despre Sfântul Terţiu se spune că el a scris Epistola către Romani a Apostolului Neamurilor. A fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).

Sfântul Apostol Cvart a fost Episcop al Beirutului şi mult s-a ostenit în propovăduirea dreptei credinţe, scrie ziarullumina.ro .

Calendar ortodox 10 noiembrie 2022. Rugăciune

Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit. Că aceasta nemuritoare, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ucenici Dumnezeieşti ai Dumnezeului nostru, Care S-a Întrupat pentru milostivire, rugaţi-L pe El să dăruiască iertare de greşeli celor ce săvârşesc pomenirea voastră, fericiţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Oglinzi ale lui Dumnezeu, arătătoare de lumină, încăpătoare darurilor Lui v-aţi arătat, fericiţilor, cu bună dare împărţind tuturor credincioşilor luminile cele de mântuire, văzătorilor de Dumnezeu Apostoli.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Scoţând izvorul strălucirii, au vărsat tuturor lumină măriţii Terţiu, Erast şi Olimp, Rodion şi Sosipatru, împreună cu Cvart, pe care cu dreaptă credinţă să-i fericim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Neamul omenesc ai înnoit cu naşterea ta, Fecioară, că ai născut pe Cuvântul Tatălui, Cel Ce S-a îmbrăcat cu Trup stricăcios şi ne-a arătat nouă căile nemuririi.

C ântarea a 3-a.

Irmosul:

Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea Însufleţită a Slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cuvântul Ca pe un Luminător purtând, Apostolilor, aţi trecut toată zidirea, plecându-vă lui Dumnezeu, risipind întunericul aceleia şi arătând fii luminii prin har pe cei ce dormeau în noaptea necunoştinţei.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vestirea cea de mântuire a cuvintelor voastre a ieşit în toată lumea, precum zice proorocul şi arătarea cea luminată a lucrurilor a înconjurat tot pământul, luminând sufletele, grăitorilor de Dumnezeu şi Apostoli ai Domnului.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sălăşluind în sufletele voastre, înţelepţilor, Preasfântul Duh le-a făcut cu totul în chip Dumnezeiesc. Pentru aceasta trecând prin toată lumea, aţi surpat capiştile idolilor cu harul şi aţi zidit lui Dumnezeu Biserici.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Fiul Cel Singur Născut al Tatălui, Care mai înainte a fost fără de maică, cunoscându-L că S-a născut din tine fără de tată, te mărturisim pe tine Maică a lui Dumnezeu, care ai născut fără stricăciune şi ai rămas Fecioară mai presus de cuvânt, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Munte Umbrit cu harul cel Dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israel, ce vrea să iasă din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-vă întărire celor de demult, cu învăţăturile voastre cele date de Dumnezeu, aţi surpat întărâtările vrăjmaşilor cele de multe feluri şi le-aţi dat pustiirii, Apostoli ai Mântuitorului, văzătorilor de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mărime propovăduind Măririle lui Hristos, marilor propovăduitori şi luminând îndestul pe oamenii ce se îndepărtaseră cu totul, i-aţi făcut arătaţi cu mărimea harului, Dumnezeiştilor Apostoli.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lăudaţi să fie cu cântări Dumnezeieştii Sfinţii Olimp şi Rodion, împreună cu ei să fie măriţi cu dreaptă credinţă, că şi-au săvârşit călătoria muceniceşte, dimpreună cu Sfântul Petru, propovăduitorul lui Dumnezeu, tăindu-li-se capetele la Roma.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Minunea nouă, care s-a făcut întru tine, s-a arătat de faţă mai presus decât toate minunile, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană; că ai născut pe Dumnezeu cu Trup, Care pentru milostivire S-a unit cu oamenii întru unime neamestecată, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai făcut să strălucească cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile tuturor celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepciunea Tatălui, Care a zidit toată lumea, v-a trimis pe voi învăţători în lume, întru Înţelepciunea Duhului şi întru arătarea adevărului, care aţi luminat Dumnezeieşte pe toţi.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aruncând undiţa cuvântului, preaînţelepţilor, aţi scos din adâncul necunoştinţei, cu harul, pe cei ce erau mai fără de glas decât peştii şi pe toţi cei ce au crezut i-aţi adus Domnului.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm pe Sfântul Olimp şi pe Marele Rodion, pe Sfinţii Terţiu şi pe Sosipatru, dimpreună cu dânsul şi pe Sfântul Erast şi pe Dumnezeiescul Cvart, pe propovăduitorii lui Hristos şi tuturor celor drept credincioşi ajutători.

Calendar ortodox noiembrie 2022

1 M Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia;

2 M Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpifidor și Anempodist; (Post. Nu se fac nunți)

3 J Sf. Mc. Achepsima ep., Iosif pr. și Aitala diac.;Așezarea moaștelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida;

4 V Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare;Sf. Cuv.Gheorghe Mărt. din Drama; ( Post. Nu se fac nunți)

5 S Sf. Mc. Galaction și Epistimia; (Pomenirea morților- Moşii de toamnă)

6 D Sf. Pavel Mărt., patr. Constantinopolului;Sf. Cuv. Luca din Sicilia;

7 L Sf. 33 de Mc. din Melitina;Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei;

8 M †) Soborul Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri;

9 M †) Sf. Ier. Nectarie Taumaturgul de la Eghina;Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat;Sf. Mc. Onisifor și Porfirie;Sf. Cuv. Matrona; (Post. Nu se fac nunți)

10 J Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart;Sf. Mc. Orest;

11 V † Sf. M. Mc. Mina;Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida;Sf. Cuv. Teodor Studitul; ( Post. Nu se fac nunți)

12 S Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patr. Alexandriei;†) Sf. Martiri și Mărt. Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu;Sf. Cuv. Nil Pustnicul;

13 D †) Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiep. Constantinopolului și mama sa, Sf. Antuza;

14 L Sf. Ap. Filip unul dintre cei 12 Apostoli;Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiep. Tesalonicului; (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului)

15 M †) Sf. Cuv. Paisie de la Neamț;Sf. Mc. și Mărt. Gurie, Samona și Aviv, diac.; (Începutul Postului Nașterii Domnului) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

16 M Sf. Ap. și Ev. Matei; (Post. Nu se fac nunți)

17 J Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei Pontului și Ghenadiei, patr. Constantinopolului;Sf. Cuv. Lazăr Zugravul; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

18 V Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu; ( Post. Nu se fac nunți)

19 S Sf. Prooroc Avdie;Sf. Mc. Varlaam; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

20 D Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului;†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul;† Sf. Mc. Dasie;Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului;; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

21 L (†) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia); (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

22 M Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia;Sf. Mc. Cecilia; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

23 M † Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii;Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei și Grigorie, ep. Acragandelor; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

24 J Sf. Sfințiți Mc. Clement, ep. Romei și Petru, ep. Alexandriei; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

25 V Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului;† Sf. M. Mc. Ecaterina;Sf. M. Mc. Mercurie; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

26 S Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

27 D Sf. M. Mc. Iacob Persul;Sf. Cuv. Natanail și Pinufrie; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

28 L Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou;Sf. Mc. Irinarh; ( Post. Nu se fac nunți)

29 M Sf. Mc. Paramon și Filumen;Sf. Cuv. Pitirun; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)

30 M †) Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;† Sf. Ier. Andrei Șaguna, mitr. Transilvaniei;Sf. Ier. Frumentie, ep. Etiopiei; (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *