Medicul Mihai Craiu AVERTIZEAZĂ: boala care îi afectează pe copii în această perioadă: “Vine cel mai mare val din ultimii 10 ani, din UE!”

Renumitul medic pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă pe rețelel de socializare. Acesta îi avertizează pe români că ne apropiem de un val de bronșiolite cum u s-a mai văzut în ultima perioadă.

Cine sunt cei mai afectatți și cum ne protejăm

Potrivit medicului Mihai Craiu cei mai afectați sunt copiii mici, sub 6 luni. Aceștia sunt și cei mai sensibili și la ei riscul este major.

Pentru a ne proteja de toate bolile virale ale sezonului este foarte importatn să apelăm la aceleași măsuri de la începutul pandemiei. Purtarea măștii când mergem cu copiii în spațiile aglomerate și spălatul pe mâini ori de câte ori este neoie sunt imperios necesare.

”Scriam la începutul lunii că sezonul de boli virale va fi deosebit de zgomotos anul acesta pentru copiii mici.

A început acum mai mult de o lună cu școlarii. Și unii s-au plâns… Vai, vai iar spălat mâinile, jos masca, nu mai vrem dictatură medicală etc, etc

Las’ că e bine acum. Când un val de bronșiolite, de 3 ori mai mare decât cel de anul trecut și cel mai mare din ultimii 10 ani din UE, a început să măture emisfera nordică.

Priviți ratele de spitalizare, în ultimii ani, în SUA, conform CDC, în imaginea de mai jos. Curba verde, cu buline, este anul acesta. A început mult mai repede și a urcat mult mai abrupt.

Nu e numai o problemă pe malul celălalt al oceanului. Ministrul sănătății din Franța a activat planul de Situații de Urgență în fața acestei creșteri masive de copii mici cu insuficiență respiratorie. Operații amânate, copii gravi plimbați cu elicopterul, criză de paturi la ATI pediatrie…

Și nu e numai Franța… Si în Luxemburg e la fel.

Iar la noi abia a început.

Bun. Asta e… Suntem “deștepți” și nu ne interesează regulile. Sau suntem cu nervii la pământ și nu mai vrem vești proaste… De parcă ar fi perfect în toate componentele vieții cotidiene din România…

Pentru cei care vor sfaturi, acestea sunt simple:

1. Familiile care au un copil mic, mai mic de 6 luni, TREBUIE să aibă grijă. În SUA 4 din 1000 de copii de această vârstă au ajuns spitalizați și ventilați, numai din octombrie încoace. Chiar nu există atâtea ventilatoare de copil în România!

2. “Grijă” înseamnă tot ce făceam în 2020, la începutul pandemiei – spălat bine mâinile, evitat să atingem fața, ochii, gura sau nasul, în special în spații publice, fără să ne dezinfectăm anterior, respectăm eticheta tusei, acoperind nasul și gura cu cotul sau cu un șervețel de unica folosință.

3. Și MAI ALES nu ducem sugarii mici la locuri comune de joacă sau la Mall. Măcar luna noiembrie, căci acum e riscul maxim.

4. Separăm de nou-născut sau sugar foarte mic, toți frații mai mari, răciți. Unii vor spune că nu e posibil. Soluția extremă este ținutul acasă al fratelui mai mare, măcar până la început de decembrie.

5. Riscul maxim este la copiii care sunt foarte mici, sub 6 luni și care au fost prematuri.

6. Sugarii cu malformații cardiace sau cei cu boli respiratorii cronice sunt la fel de predispuși la complicații grave.

Sănătate tuturor!”, scrie medicul Mihai Craiu pe Facebook.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *