Culiţă Sterp a fost reţinut de poliţişti, după accidentul provocat la Cluj

Culiţă Sterp a fost reţinut de poliţişti. Cântăreţul consumase alcool înainte de a se urca la volan şi s-a ales cu dosar penal după accidentul din centrul orașului Cluj-Napoca. Mai mult, manelistul ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de cercetare.

„După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Aparatul de etilotest a indicat concentrație de 0,41 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, au transmis oamenii legii.

Culiţă Sterp a fost reţinut de poliţişti

Surse neoficiale spun că Culiță Sterp nu ar fi acordat prioritate. În România, conform Codului Rutier, sancțiunile penale pentru un accident cu fugă de la locul accidentului sunt pasibile cu închisoare de la 2 la 7 ani și reținerea carnetului de conducere, care ulterior va fi suspendat. De asemenea pe lângă acestea, manelistul riscă și o amendă destul de usturătoare după ce ar fi condus fără permis.

Prima reacție a logodnicei lui Culiță Sterp

Daniela Iliescu a avut o primă reacție, după ce logodnicul său, Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier în care s-a ales cu dosar penal. Dacă până acum nici surorile și nici fratele cântărețului nu au reacționat în niciun fel, iată că logodnica lui a scris un mesaj pe contul de Instagram.

”Le mulțumesc oamenilor care chiar sunt alături de familia noastră, care știu prin ce perioadă stresantă trec (cu noul brand), care trebuia să fie una mai frumoasă, dar Dumnezeu știe ce lecții avem de învățat și de ce ne pune la încercare. Îi mai mulțumesc lui Dumnezeu că totul este bine, lucrurile materiale oricum nu au contat și nu vor conta vreodată pentru noi”, a fost mesajul postat de aceasta.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *