Minune într-o biserică din Cluj Napoca. De cinci zile o icoană a lui Iisus Hristos lăcrimează VIDEO

O icoană a Mântuitorului Iisus Hristos de la o biserică din Cluj-Napoca, din cartierul Zorilor, lăcrimează neîntrerupt de 5 zile. Fenomenul este considerat a fi o minune de preoţi şi credincioşi. Oameni din toată ţara au ajuns zilele acestea la lăcaşul de cult pentru a se ruga.

Biserica Ortodoxă se află pe strada Pasteur din Cluj Napoca. Oamenii spun că este a doua minune care se petrece în această biserică aflată în construcție de câțiva ani. În trecut, o altă icoană a lăcrimat.

Totul s-a întâmplat în urmă cu cinci zile, când după slujba de dimineaţă câteva credincioase au rămas să facă curăţenie. Cele care s-au ocupat de această parte a bisericii au observat cum de pe această icoană, pictată pe pânză, din ochiul stâng al Mântuitorului începe să curgă ceva. O picătură care semăna cu o lacrimă şi care cobora pe obraz în jos.

Femeile s-au oprit din treabă, au fotografiat momentul, apoi l-au anunţat pe preot. Preotul a mutat icoana în altar, apoi a fost sfătuit de un alt profesor universitar, dar şi de specialişti în teologie să pună icoana la locul ei.

La cinci zile de la ce credincioşii spun că este o minune, icoana încă lăcrimează fără ca cineva să îşi poată explica ce se întâmplă. Reprezentanţii bisericii nu îşi doresc să transforme acest loc într-o atracţie deosebită, dar vestea s-a dus deja repede, iar credincioşii au venit cu flori şi lumânări.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *