Ce se întâmplă cu Liviu, fostul soț al Israelei, la 3 ani de când a dispărut fără urmă. Cu ce se ocupă acum

Israela Vodovoz ținea prima pagină a ziarelor după ce s-a cuplat cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 30 de ani. Liviu Arteni și Israela s-au căsătorit în anul 2008, dar în 2016, Liviu a părăsit căminul conjugal. Ulterior, cei doi au divorțat, iar după moartea Israelei, el a dispărut din peisaj. Acum s-a aflat că bărbatul s-a mutat la țară și crește animale.

Israela Vodovoz s-a căsătorit cu Liviu Arteni în 2008. Ei au format unul dintre cele mai noncoformiste cupluri din showbiz, dar diferența de vârstă nu a contat niciodată pentru ei și și-au continuat povestea de iubire, în ciuda criticilor celor din jurul lor. În mai 2016, Liviu Arteni a părăsit căminul conjugal, iar pe 14 decembrie 2016, cei doi au mers la un mediator, unde au semnat actele de divorţ. Ulterior, în mai multe declarații, Israela a susținut că a fot victima violenței domestice.

Liviu Arteni era un bărbat de contiție modestă, iar Israela i-a dat pe mână o sumă frumoasă de bani. După ce Israela a murit în 2018, Liviu s-a făcut nevăzut. Acesta a refuzat să mai vorbească cu prietenii pe rețelele sociale și, după scandalul legat de moștenirea Israelei, Liviu parcă a intrat în pământ.

Liviu, fostul soț al Israelei, s-a întors în țară

De-a lungul timpului, au apărut mai multe zvonuri despre fostul soț al Israelei Vodovoz. S-a spus că Liviu Arteni a plecat în Marea Britanie și că s-a căsătorit. Acum, s-a aflat că bărbatul s-a întors de câțiva ani în România și că locuiește într-o localitate din apropierea orașului Călărași, potrivit wowbiz.ro.

Aici, Liviu Arteni și-a construit o casă pe două nivele în comuna Dorobanțu, județul Călărași și are o mică fermă, din care se și întreține. Vecinii acestuia spun că fostul soț al Israelei este un bărbat muncitor, însă și foarte retras, motiv pentru care nu prea interacționează cu ei. Pe de altă parte, Liviu nu mai poartă părului lung, cum o făcea odinioară, motiv pentru care este mai greu de recunoscut.

Liviu nu s-a recăsătorit după moartea Israelei

Israela Vodovoz este și motivul pentru care Liviu Arteni a ales să se mute tocmai în localitatea Dorobanțu. Femeia a lăsat prin testament toată averea copiilor ei, iar lui Liviu nu i-a revenit nimic. Totuși, când era în viață, Israela a pus pe numele fostului soț patru terenuri agricole în Călărași. Liviu Arteni a vândut două dintre aceste terenuri și a mai păstrat două: unul în Dorobanțu și altul în satul învecinat, Vărăști.

Chiar dacă au existat zvonuri, Liviu Arteni nu s-a recăsătorit. După moartea Israelei, au existat speculații că acesta și-a refăcut viața cu o altă femeie. După ce a părăsit-o pe Israela Vodovoz, Liviu Arteni a locuit o vreme la un cămin din Bacău, după care a plecat în Anglia și apoi în Spania, la Alicante.