Sorin Pușcașu, totul despre strategiile de la Survivor România. Ce părere are despre Albert

Sorin Pușcașu continuă să facă dezvăluiri despre Survivor România, după ce a fost eliminat din cauza problemelor de sănătate. Fostul concurent de la Kanal D a oferit detalii prețioase despre echipa Războinicilor. 

Tânărul a dat cărțile pe față și a discutat deschis despre strategiile colegilor de echipă, mărturisind că știa de lucrurile pe care le face Albert pentru a ieși de fiecare dată favoritul săptămânii. Victimizarea luiși faptul că nu-și asuma anumite greșeli nu erau străine de fostul Războinic.

Participantul susține că nu are nimic personal cu Albert Oprea, pe care acum nu îl mai consideră atât de bun pe traseu. În plus, Sorin Pușcașu crede că tânărul nu are șanse prea mari să pună mâna pe premiul cel mare de la Survivor România.

Sorin Pușcașu, detalii despre Războinicii de la Survivor România. Albert, o victimă?

Sorin Pușcașu a fost acuzat că a votat oamenii buni din echipa sa, la fel și Starlin, dar acum spune că Albert a arătat de foarte multe ori concurenții cu degetul, lucru care îl va simți din plin de acum înainte în lupta cu echipa Faimoșilor.

„Apăruse o frustrare că el era favoritul publicului săptămâni la rând și nu ne ajuta în niciun mod. Nu cred că am ce să zic mai mult de atât. Îmi pare rău că lumea de acasă, în loc să ajute această echipă, au făcut o propagandă împotriva mea și a lui Starlin. 

Nu aveam cum să fac diferențe când eram pe traseu. Când eram în camp, era cu totul altceva, dar nu puteam să dau oameni la o parte doar pentru că erau cei mai votați. Era ca un titirez. Nu am vrut să îl jignesc, era exact acel titirez pe care îl învârți, se mișcă stânga dreapta și nu își găsește locul.

El nici în momentul de față nu și l-a găsit. Albert nu este un copil, ar fi putut să se apere de fiecare dată. Pe mine mă deranja atunci când vedeam că face ceva și nu își asuma. Până la urmă este strategia lui, poate eu am înțeles greșit această competiție și trebuia să vin cu o strategie.

Cred că a venit cu o strategie și strategia a devenit din ce în ce mai bună după ce a avut câțiva aliați. Se victimizează foarte mult. El nu avea niciodată o linie foarte clară, o personalitate”, a spus Sorin Pușcașu despre Albert Oprea, notează wowbiz.ro.

Fostul Războinic de la Survivor România a ținut să mai sublinieze faptul că se consideră oarecum vinovat pentru că Albert Oprea a ieșit de atâtea ori favoritul celor de acasă.

Sorin Pușcașu, prietenii strânse după Survivor România. Cu cine păstrează legătura

Cu toate acestea fostul concurent de la Kanal D a rămas în relații foarte bune cu câțiva participanți, majoritatea de la Faimoși. Sorin Pușcașu este amic cu Jador, despre care spune că este o persoană puternică, dar și cu Cătălin Moroșanu.

Războinicul are o legătură foarte strânsă și cu Culiță Sterp, care l-a invitat deja la botezul fiului său, ce urmează să vină pe lume în luna iunie.

În ceea ce privește relația cu Starlin, Sorin Pușcașu a declarat că între ei a fost o legătură unică, reușind să se înțeleagă fără prea multe cuvinte, numai din priviri.