Sfânta Maria Mică şi Sfânta Maria Mare? Tradiţii şi obiceiuri

În fiecare an, Sfânta Maria Mică este sărbătorită de biserica ortodoxă pe 8 septembrie, potrivit calendarului ortodox român. Tot în aceeași zi este sărbătorită și Nașterea Maicii Domnului. Iar în data de 15 august este prăznuită Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare.

De asemenea, nu mulți știu că Sfântâ Maria Mică, cunoscuta și sub demnumirea de Nașterea Maicii Domnului, marcheaza granița astronomică dintre vară si toamnă. Totodată, această sarbatoare anunta inceputul unor activitati specifice anotimpului, cum ar fi culegerea anumitor plante si fructe tamaduitoare, culesul nucilor, culesul viilor, semanatul graului, orzului si secarei de toamna.

Când pică în 2021 Sfânta Maria Mică?

Conform traditiei, în ziua Nasterii Maicii Domnului, ca în timpul oricărei sărbători, nu se fac treburi gospodaresti, nu se spala rufe, nu se fac treburi casnice, ca sa nu se atraga raul.

Tot în tradiția populară se mai spune că in aceasta zi de sărbătoare vor fi ascultate mai ales rugaciunile femeilor care vor sa aiba copii, dar si ale celor insarcinate, astfel Maica Domnului le va ajuta sa aiba o nastere usoara.

Si cei care vor sa se casatoreasca se pot ruga in aceasta zi Maicii Domnului, ca sa-si gaseasca perechea.
De Sfânta Maria Mică, credinciosii tin candelele aprinse in dreptul icoanei Fecioarei Maria si impart din fructele toamnei pentru cei răposați.

În această zi sfântă, multe dintre bisericile si manastirile din România sarbatoresc hramul de Sfanta Marie Mica, printre care Manastirea Samurcasesti din comuna Ciorogarla,
judetul Ilfov, Manastirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, judetul Prahova si Manastirea Christiana din Capitala, aceasta pastreaza ca al treilea hram acest praznic.

Una dintre cele mai vechi biserici din Bucuresti, care se afla pe strada Trei Scaune, are si ea ca hram Nasterea Maicii Domnului, alaturi de alte locasuri de cult din Capitala.

„Fecioara Mare este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc.

Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor”, potrivit calendarulortodox.

Pe ce dată pică în 2021 Sfânta Maria Mare?

Pe de altă parte, Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sarbatoare inchinata Sfintei Fecioare Maria, chiar dacă marturii despre existenta ei nu exista decat incepand din secolul al V-lea, cand cultul Maicii Domnului incepe sa se dezvolte foarte mult, mai ales dupa Sinodul IV Ecumenic, care a hotarat ca Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului in Rasarit se datoreaza imparatului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani si care a fixat definitiv si data sarbatoririi ei la 15 august.

Maica Domnului este blandetea întruchipată, pururea rugatoare, aparatoarea celor siguri, în suferință, a celor pe care nu are cine sa-i iubeasca, sa-i miluiasca si sa le surada. Maica Domnului se afla permanent in preajma celor mai putin iubiti, langa mamele si copiii agresati si alungati, langa cei care sufera, langa cei neputinciosi. Sfânta Fecioara Maria este ocrotitoarea si ajutatoarea familiei crestine, a unitatii si armoniei dintre soti si dintre parinti si copii.

Pentru toți creștinii, Maica Domnului este ca o mama mereu pregatita sa se roage, sa iubeasca, sa ne ierte si sa ne asculte rugaciunile catre Dumnezeu.