”Sufletul meu îmi spune că a fost traficată”. Tatăl Alexandrei Măceșanu, declarații emoționante la doi ani de la dispariția fetei

Cazul Caracal a cutremurat întreaga Românie, dar și multe alte țări din Europa. s-au împlinit doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu, iar tatăl fetei a oferit declarații de-a dreptul emoționante, spunând că simte că fiica lui a fost traficată.

Doi ani de căutări, de chinuri cumplite pentru părinții și apropiații, prietenii Alexandrei Măceșanu. În tot acest timp, părinții fetei nu și-au pierdut speranța și cred că, într-o bună zi, o vor vedea din nou pe fiica lor.

Tatăl Alexandrei Măceșanu, declarații emoționante la doi ani de la dispariția fetei

S-au împlinit doi ani de când Alexandra Măceșanu a dispărut fără urmă. Pe data de 24 iulie Gheorghe Dincă a luat-o la ocazie de pe o stradă din oraș și de atunci nimeni nu a mai văzut-o. Ultimele ei cuvinte au fost cele pe care i le-a spus dispecerei de la 112, cerând, în disperare, ajutor.

Tatăl Alexandrei Măceșanu de abia și-a putut găsi cuvintele și a declarat, cu lacrimi în ochi, că simte că fiica lui a fost traficată.

”În special când vine seara și se pune masa, scaunul ei e liber, o farfurie liberă, e o mare durere. Păcat că statul nu face nimic. Sufletul meu îmi spune că a fost traficată. Ce spun ei, cu moartea, deja nu s-a dovedit, deci s-a dovedit științific că nu are cum să fie moartă”, a declarat tatăl fetei, conform Antena3.

Mama Alexandrei Măceșanu încă o așteaptă acasă pe fiica ei

Pe de altă parte, mama Alexandrei Măceșanu a vrut să îi transmită un mesaj fiicei sale, în care îi spune că o așteaptă acasă și că speră până la capăt că va veni și ziua în care se vor regăsi, oricât ar trebui să aștepte.

”Mami, să știi că niciodată noi nu vom renunța la tine. Niciodată, indiferent ce s-ar întâmpla, ne-am da și viața pentru tine”, a declarat mama fetei, pentru aceeași sursă.

Bunicul Luizei Melencu, devastat de durere, a declarat că a obosit ca autoritățile statului român să încerce să îngroape adevărul în cazul Caracal. De asemenea, bărbatul a spus că îi condamnă pe toți cei care au luat asupra lor un păcat atât de mare, referindu-se la oamenii legii.

În continuare, în acest caz, Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanare de cadavre.