Vremea 29 martie – 26 aprilie 2021. Din weekend se încălzește în toată țara, urmează temperaturi de peste 20 de grade Celsius

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 29 martie – 26 aprilie martie 2021.

Astfel, potrivit prognozei ANM pentru intervalul 29 martie – 26 aprilie 2021, a doua lună de primăvară aduce valori ridicate în termometre. Mai ales, în primele două săptămâni. Meteorologii spun că temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit, iar precipitațiile vor fi excedentare.

“Din acest weekend, vremea se încălzește în toate regiunile țării. Duminică vom avea temperaturi care vor ajunge la 18 grade Celsius, iar săptămâna viitoare vor fi valori și de 20 de grade. Este o încălzire accentuată comparativ cu această săptămână, când am avut parte mai mult de fenomene de iarnă”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

De la jumătatea lunii aprilie, valorile termice devin normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo 29 martie – 5 aprilie 2021

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 5 – 12 aprilie 2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo 12 – 19 aprilie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Vremea 19 – 26 aprilie 2021

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în regiunile centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *