Accident teribil în Galați! Un tânăr a murit, iar alți doi au fost răniți grav, după ce mașina lor s-a răsturnat și a luat foc

Accident teribil în Galați! Incidentul teribil a avut loc pe pe Drumul Județean (DJ) 251, în localitatea Slobozia Conachi, din județul Galați, iar vinovat de producerea lui se face chiar tânărul în vârstă de 23 de ani.

Potrivit oamenilor legii, tânărul domiciliat în localitatea Cuza Vodă din judeţul Galaţi ar fi acroşat un alt autoturism care era condus din sensul opus de mers de un bărbat de 41 de ani, după care a intrat în derapaj, pierzând controlul asupra direcţiei de mers, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un şanţ, unde a luat foc.

Din păcate, în urma acestui accident, şoferul de 23 de ani a decedat, iar alţi doi tineri aflaţi în autoturism, de 19 şi respectiv 20 de ani, au ajuns de urgență la spital pentru a li se acorda îngrijirile medicale corespunzătoare.

În urma verificărilor efectuate de oamenii legii sosiți la fața locului s-a stabilit că tânărul de 23 de ani care se afla la volanul autoturismului nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Reprezentanții Poliției din Galaţi au anunțat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Această tragedie a avut loc la numai câteva zile, după ce în Teleorman, Constanța și Iași, au avut loc trei accidente rutiere grave în care, din păcate, două persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost rănită.

Cea mai tânără victimă care are 21 de ani și a decedat într-un accident care a avut loc în municipiul Constanța.

Echipajele care au intervenit la fața locului l-au găsit pe tânăr aruncat din mașină, undeva în afara șoselei.

”Accident rutier cu autoturism răsturnat în Constanţa, pe b-dul. Aurel Vlaicu. La locul accidentului a fost găsită o victimă inconştientă (bărbat, 21 ani), aruncată din autoturism în afară părţii carosabile”, au anunţat, vineri dimineaţă, reprezentanții ISU Constanţa.

Medicii au încercat să îl readucă pe tânăr la viață, însă în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, au fost nevoiți să îi constate decesul.

Un alt accident grav a avut loc în Teleorman, unde o femeie și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a fost lovită de un marfar.

Accidentul a avut loc în comuna Peretu, iar vinovată de producerea lui este chiar victima care, potrivit polițiștilor, nu a respectat indicația semnului ”Oprire” la trecerea la nivel cu calea ferată.

”Cercetările preliminare indică ipoteza că autoturismul condus de către o femeie domiciliată în comuna Peretu nu ar fi respectat indicatorul „Oprire” la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind lovit de un marfar. În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto, o femeie de 75 de ani”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.

Oamenii legii au afirmat că conducătorul marfarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Și în Iași a avut loc un accident mai puțin obișnuit. O persoană a fost rănită, după ce mașina sa a fost lovită de un tanc.

Victima nu a acordat prioritate unui convoi militar care se deplasa în municipiul Iași, iar la un moment dat, un tanc a intrat în coeziune cu autoturismul civil.


Publicat

în

de către

Etichete: