Alertă de vreme severă emisă de ANM. Cod galben în 19 judeţe, meteorologii anunţă vânt puternic în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, două avertizări cod galben și o informare de vreme severă. Specialiştii anunţă temperaturi scăzute în toată țara, până miercuri.

Potrivit informării meteo, în nordul, centrul și estul țării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, iar în cursul nopții de marți spre miercuri și în regiunile sudice.

În aceste zone temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 și -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor coborî până în jurul a -20 de grade.

Maximele de marți vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -6 și 0 grade.

Informarea este valabilă de luni, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 10.00.

Cod galben de vânt puternic în 19 județe

Meteorologii ANM au emis două avertizări cod galben de vânt puternic pentru Carpații Meridionali și Orientali, la altitudini de peste 1700 m, și zona Moldovei.

De luni, de la ora 10.00, până marți, la ora 2.00, este cod galben de vânt în Carpații Meridionali și Orientali, la altitudini de peste 1700 m.

În aceste zone, vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 70-90 km/h, spulberând temporar zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Tot sub cod galben de vânt va fi și zona Moldovei, luni, până la ora 20.00.

Pe parcursul zilei, în Moldova, local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 55-60 km/h, astfel încât senzația de rece va fi accentuată, iar în jumătatea de nord a regiunii, zăpada va fi spulberată.

Intensificări ale vântului cu viteze în general de 40-50 km/h vor fi și în Transilvania, Oltenia, Dobrogea și estul Munteniei.