Ieri, rudele și prietenii au condus-o pe Alexandra pe ultimul drum. A fost un moment sfâșietor pentru toți cei care au cunoscut-o.
Alexandra, studentă în vârstă de 22 de ani care și-a pierdut viața chiar de ziua sa, a fost condusă ieri pe ultimul drum. Tânăra avea o mulțime de visuri și planuri pentru viitor, însă din păcate și-a găsit sfârșitul din cauza unor probleme cardiace.
Alexandra era studentă la Facultatea de Drept a UBB din Cluj. Învăța foarte bine și își dorea ca într-o zi să devină jurist. Din nefericire sâmbătă, chiar de ziua sa, tânăra a pierdut lupta cu viața. La acel moment se afla la o cabană a familiei sale în localitatea Săsarm din Bistrița-Năsăud.
Tânăra avea doar 22 de ani, iar trecerea sa în neființă a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Familie, prieteni și profesori, tuturor le vine greu să vorbească despre ea la trecut. Ieri a avut loc și înmormântarea, un moment greu de gestionat pentru toți cei care au condus-o pe ultimul drum, Năsăud. Preotul Crin-Triandafil Theodorescu a transmis un mesaj de-a dreptul sfâșietor.
,,Azi am nevoie de toate rugăciunile din lume. De toată mila și toată compasiunea care mai pot fi culese de pe lângă gardurile acestei lumi bolnave.
Azi o îngrop pe Alexandra, 22 de ani. Încă îi văd pălărioara haioasă, știți, când era fetiță, Alexandra purta o pălărioară aristocratică, iar bunica ei alta. În bancă, în Cea Mai Frumoasă, în stânga, în fața Ei, cu privirea senină și spatele drept, bunica și nepoata, regina și prințesa, cu pălăriile lor britanice.
Azi o pun pe Alexandra lângă bunica ei, în pământ.
De două zile doar Hristos a înviat am în gură și în cap, să nu cad. Să nu mă prăbușesc. Aseară, la priveghi, i-am pus un scaun și i-am spus iubito, stai aici și uită-te tot timpul la mine, am nevoie să mă agăț de privirea ta să nu mă prăvălesc. Să nu plâng. Să nu urlu de sfâșiere.
Hristos a înviat, adevărat a înviat, ia apa asta și bea din când în când, fii tare, dacă tu ești așa, părinții ei? Părinții Alexandrei?
Ionuț. Și Mihaela. Mai ales ea. O fărâmă de femeie a mai rămas, o brumă de om. Aseară, când cântam ce e de cântat, și-a astupat urechile și s-a ghemuit, frântă. E o sfârșeală în ea care a înghițit toate planetele. Să ne rugăm pentru sora noastră Mihaela.
N-am răspunsuri, n-am cuvinte, n-am decât un mormânt gol de care se agață tot ce a mai rămas din mine.”, a transmis preotul în urmă cu o zi, potrivit stiridecluj.ro.