Potrivit unui oficial ugandez, citat de BBC, atleta Rebecca Cheptegei a fost incendiată de fostul ei partener, într-un incident care a zguduit comunitatea sportivă globală. Deși a fost transportată de urgență la spital și a primit îngrijiri medicale, sportiva în vârstă de 33 de ani nu a supraviețuit rănilor. Aceasta a decedat la câteva zile după atac.
Din ce cauză a incendiat-o fostul iubit pe Rebecca Cheptegei
Rebecca Cheptegei, în vârstă de 33 de ani, nu era doar o atletă talentată, ci și o sursă de inspirație pentru mulți tineri sportivi. Participarea sa la maratonul din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde s-a clasat pe locul 44, și victoria obținută la Campionatul Mondial de Alergare Montană și Trail Running din Thailanda în 2022 sunt doar câteva dintre realizările sale notabile.
Cu toate acestea, viața personală a sportivei ugandeze părea să fie marcată de conflicte, unul dintre acestea având un final tragic.
Incidentul care a dus la moartea sa a avut loc în orășelul Endebess, din vestul Kenyei, unde Cheptegei se stabilise pentru a fi aproape de centrele de antrenament atletice de renume. Se pare că atacul a fost rezultatul unei dispute legate de un teren pe care atleta îl achiziționase recent.
Conform sursei citate anterior, Rebecca Cheptegei se întorcea acasă de la biserică luni, pe 2 septembrie, însoțită de cei doi copii ai săi, două fetițe de 9 și 11 ani, când fostul ei iubit a atacat-o. Într-un gest extrem de violență, acesta a stropit-o cu benzină și i-a dat foc în fața celor două minore.
Rebecca Cheptegei era arsă pe o mare porțiune din suprafața corpului
Potrivit News.ro, atleta a fost internată luni în spital, după ce a suferit arsuri pe mai bine de 80% din suprafața corpului. Aceasta se afla, în stare gravă, la spitalul Moi Teaching and Referral Hospital, din oraşul Eldoret, localizat în vestul Kenyei. Din păcate, aceasta a decedat după ce „a dezvoltat o infecţie bacteriană de septicemie”, conform unui membru al personalului medical care o trata pe Rebecca.
Fostul partener al sportivei, responsabil pentru acest act teribil, a suferit la rândul său arsuri severe și este internat în spital. Autoritățile locale investighează în prezent circumstanțele exacte ale atacului.
Moartea Rebeccăi Cheptegei lasă un gol imens nu doar în sportul de performanță, ci și în inimile celor care au cunoscut-o și au admirat-o.
Realizările sale în competiții internaționale, combinate cu dedicația și pasiunea pentru atletism, o plasaseră printre maratoniștii de top ai lumii.
„Am aflat cu tristeţe de moartea atletei noastre olimpice Rebecca Cheptegei în urma unui atac violent din partea iubitului ei. Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace şi condamnăm ferm violenţa împotriva femeilor. Acesta a fost un act laş şi lipsit de sens care a dus la pierderea unei mari atlete. Moştenirea ei va dăinui”, a declarat președintele Comitetului olimpic ugandez, Donald Rukare, într-un mesaj pe platforma X.