Calendar ortodox 18 octombrie 2022. Este sărbătorit un mare Sfânt al Ortodoxiei

Calendar ortodox pentru ziua de 18 octombrie 2022. Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei. Este vorba despre Sfântul Apostol și Evanghelist Luca care a scris o Evanghelie si cartea Faptele Apostolilor adresate dregătorului Teofil.

Sfântul zilei în Calendarul Ortodox de marți, 18 octombrie 2022

Sfântul și Evanghelist Luca, sărbătorit în fiecare an la data de 18 octombrie, este socotit și patronul iconografiei creștine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtând în brațe pe Hristos și prima icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Sfântul Evanghelist Luca a scris o Evanghelie și cartea Faptele Apostolilor adresate dregătorului Teofil. Evanghelia se remarcă prin bogăția de pilde (33 de parabole împodobesc Evanghelia Sfântului Luca).

După martiriul Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca a predicat Evanghelia în Italia, Dalmatia, Macedonia și Grecia.

Rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Aprinde o lumânare și citește această rugăciune închinată sfântului sărbătorit pe 18 octombrie. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, când niște păgâni l-au spânzurat de un măslin în cetatea Tebei din Boetia.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca un călător împreună cu Apostolul Pavel, feluri de nevoi ai suferit cu răbdare, întru tot lăudate Apostole al Domnului şi alerga­rea credinţei prin chinuire să­vârşind, te veseleşti, fericite, împreună cu dânsul întru cele de sus. Pentru aceasta şi lumii propovăduind Evanghelia lui Hristos, ai luminat toată partea cea de sub soare, Sfinte Luca Preacin­stite. Roagă-te lui Hristos Dum­nezeu, iertare de greşeli să dă­ruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

La mulți ani de Sfântul Luca! Cei care poartă acest nume de sfânt își sărbătoresc astăzi ziua de naștere. Luca este derivat din numele latin Lucas, care în sine este derivat din cuvântul latin „lux” (lumina). De asemenea acest nume poate proveni și din cuvântul latin „lucus” care înseamnă „lemn sacru”.

Alți sfinți sărbătoriți pe 18 octombrie 2022: Tot în această zi facem pomenirea: Sfântului Mucenic Marin cel Bătrân, a Sfântului Cuvios Iulian, A celor patruzeci de sfinți tineri, a Sfântului Mnason, episcopul Ciprului și a Sfinților Mucenici Gavriil și Chirmidol.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns