Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Anunțul ministrului Câciu

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat vineri că încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

„Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25 iunie 2024”, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt: persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.

Redactie

Simpaticul – Fondator & Editor BWM.roSunt jurnalist independent și pasionat de tot ce înseamnă mobilitate, tehnologie și actualitate auto. Am creat BWM.ro din dorința de a oferi publicului român un blog de știri curat, echilibrat și bine documentat, dedicat celor care vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul auto, transport, inovație și infrastructură.Cu o experiență de peste [X] ani în media online, cred în puterea informației corecte și în nevoia de conținut care respectă inteligența cititorului. Pe BWM.ro public știri de ultimă oră, analize, opinii și informații utile despre tot ce mișcă în lumea auto – de la tendințele electrice și până la reglementări rutiere sau teste comparative.Scopul meu este să creez un spațiu unde informația este clară, relevantă și actuală. Dacă ești pasionat de mașini sau pur și simplu îți place să fii informat, ești în locul potrivit.📩 Pentru colaborări, sugestii sau știri din teren