Ce a făcut Simona Halep imediat după ce s-a aflat de divorț. Decizie importantă luată de sportivă

Divorțul dintre Simona Halep și Toni Iuruc nu mai este un secret. Se pare că despărțirea a pus presiune pe sportiva noastră. Cum a reacționat jucătoarea de tenis după ce divorțul a ajuns la urechile tuturor.

Ce a făcut Simona Halep imediat după ce s-a aflat de divorț

Despărțirea dintre Simona Halep și Toni Iuruc nu mai este un secret. Divorțul a pus presiune pe sportiva noastră. Asta pentru că jucătoarea de tenis nu s-a înscris la turneul WTA 500 de la Tokyo. Acesta este unul dintre cele mai importante concursuri de tenis feminin, iar sportiva nu se află pe listă în acest moment.

Totuși, fanii sperau să o vadă în acțiune la Tokyo. Însă, românca a refuzat să participe la competiția dotată cu premii în valoare de 757.900 de dolari. Singura variantă în care ar mai putea evolua la turneu ar fi un wild card. Chiar dacă nu și-a anunțat încă programul pentru finalul sezonului, există șanse ca Simona să joace la turneul WTA 500 de la Ostrava, de pe 3 octombrie, sau măcar la San Diego, care începe pe 10 octombrie.

Turneul Campioanelor va avea loc la Fort Worth, Texas, în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie, iar Halep păstrează șanse bune la calificare, aflându-se pe locul 5 în WTA Race. Dar Simona Halep riscă din cauza divorțului să nu participe la turneul de la Tokyo.

Simona Halep și Toni Iuruc divorțează

Simona Halep și soțul ei, Toni Iuruc, au decis să divorțeze de comun acord, la un an de când cei doi și-au spus „DA!” în fața stării civile. Potrivit prosport.ro, cei doi se vor separa la notar în cursul zilei de joi.

Simona Halep nu vor avea nimic de împărțit, asta pentru că au discutat încă de la început că în cazul unei separări vor pleca exact așa cum au intrat în relație. Sportiva vrea ca totul să se întâmple într-o mare discreție, motiv pentru care nu a oferit detalii despre divorț până acum.


Publicat

în

de către

Etichete: