Ce pensie primesc românii care au muncit la ”negru” și nu au cotizat la CASS

Potrivit legislației în vigoare, persoanele care au muncit la ”negru”, fără să cotizeze la bugetul de pensii, sau dacă nivelul cuantumului pensiei (cuvenit sau aflat în plată) se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, primesc 1281 de lei pe lună.

Condiții pentru obținerea indemnizației sociale pentru pensionari:

– calitatea de pensionar al sistemului public de pensie

– domiciliul în România

– nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, să se situeze sub 1000 de lei.

– românii care beneficiază prin cumul de unul sau multe drepturi de pensie din sistemul public sau alte sisteme, la acordarea indemnizației sociale pentru pensionari se va avea în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale acestor venituri, potrivit antena3.ro

Astfel, pensionarii care obțin venituri din pensie publică sau privată ori alte plăți, nu vor putea beneficia de indemnizație socială pentru pensionari dacă suma totală a acestor venituri trece de 1.000 de lei.


Publicat

în

de către

Etichete: