Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles

Turiștii care dețin un certificat de vaccinare ar putea călători mai ușor, fară teama că intră în carantină în spațiul Uniunii Europene.

Este deocamdată un proiect dezbătut la Bruxelles de liderii țărilor membre. Inițiativa este susținută puternic, de statele ale căror economii se bazează pe turism, dar și de sute de companii aeriene.

Toate statele membre sunt de acord că un certificat de vaccinare este binevenit din punct de vedere medical, dar nu s-au pus de acord dacă persoanele imunizate pot călători în spațiul Uniunii fară test PCR și fară carantină.

Grecia, Spania sau Portugalia fac presiuni pentru adoptarea rapidă a unui certificat sau pașaport de vaccinare. Un prim pas a fost făcut deja luna aceasta între guvernele Greciei şi Israelului care au semnat un acord pentru a relaxa restricţiile de călătorie pentru cei care au dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Inițiativa e susținută și de Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian din care fac parte 290 de companii aeriene, care au avut anul trecut pierderi de 118 miliarde de dolari. IATA vă pune la dispoziția călătorilor o aplicație gratuită care să integreze toate măsurile necesare unei deplasări cu avionul în contextul pandemiei.

Toți cei care vor să plece cu avionul în vacanță vor putea să facă toți pașii necesari direct pe telefonul mobil. Aplicația se instalează pe orice smartphone și funcționează în 4 pași:

În primul rand poți să verifici care sunt condițiile de călătorie pentru destinația aleasă. Și dacă ai nevoie de test sau vaccin anticovid, tot în aplicație găsești lista centrelor de testare/vaccinare covid19 și te poți programa în funcție de data zborului.

Pasul trei, primești rezultatele testării sau certificatul de vaccinare tot pe aplicație și le poți accesa oricând la control. Ultimul pas, aplicația iți permite să încarci o versiune digitală a pașaportului și poți gestiona toate documentele de călătorie astfel încât trecerea ta prin aeroport să fie contactless.

Anca Apahidean, IATA: „Aplicația e gata în forma pilot și e testată luna viitoare de două companii aeriere, cu doua instituții medicale din două țări diferite. Se testează două săptămâni, apoi e la liber pentru toată lumea.”

Liderii europeni trebuie să găsească soluții și pentru cazurile speciale, dacă vor aproba un Pașaport de vaccinare. Vorbim de familiile care călătoresc cu minori care nu pot fi deocamdată vaccinați sau de cei care au făcut COVID, s-au vindecat și au imunitate naturală, așa că nu se mai vaccinează.