Cutremur la Caracal. Avocatul lui Dincă a șocat pe toată lumea. Cine e în spatele lui

Avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu, a scos la iveală detalii uluitoare cu privire la dosarul Caracal, dosarul în care Gheorghe Dincă este principalul suspect pentru răpirea Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu.

Declarațiile avocatei vin la scurt timp după ce a avut loc cel de-al doilea termen al procesului în care monstrul de la Caracal este judecat pentru uciderea celor două fete.

Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, a scos la iveală informații șocante din dosarul Caracal, în exclusivitate pentru DC News.

În urma celui de-al doilea termen al procesului lui Gheorghe Dincă, care a avut loc pe 18 noiembrie, avocata familiei Melencu spune că avocatul principalului suspect nu a citit deloc dosarul clientului său și că nici nu a vorbit cu acesta.

Mai mult decât atât, Carmen Obârșanu a spus că s-a rugat de avocatul monstrului din Caracal să meargă și să-l citească și că acesta a refuzat. În plus, avocatul victimei susține că Gheorghe Dincă știe că avocatul lui nu i-a citit dosarul.

„Avocatul lui Dincă nici nu a citit dosarul și nici măcar nu a vorbit cu Dincă! Nu știu de ce nu a vrut să citească dosarul și de ce nu a vrut să vorbească cu Dincă. O săptămână m-am rugat de avocatul lui: „Du-te domnule și citește dosarul, du-te și vorbește cu el!” Nu și nu, și nu, și nu! Ei, și Dincă știa că avocatul lui nu a citit dosarul! De unde știa el asta? Îmi pun întrebarea asta: Cine i-a spus lui Dincă chestia asta?! Avocatul avea niște copii din dosar, mi-a spus mie, avea niște declarații ale lui Dincă.”, spune Carmen Obârșanu.

”Cine-l învață pe Dincă?”

Carmen Obârșanu a mai spus că declarațiile lui Dincă nu sunt luate procedual și că nu conțin lucruri reale, ceea ce o face pe această să creadă că cineva îl învață pe acesta, spunându-i ce să facă și ce să zică.

”Dar declarațiile lui Dincă nu sunt luate nici procedural și nu conțin nici lucruri reale. Nu știu cine-l învață pe Dincă, pentru că el este prelucrat tot timpul. Cineva îl învață! Cineva îi spune ce să facă și ce să zică a doua zi. Așa a fost și când a fost în arest, așa a fost și la București. Nici declarațiile nu le-a scris în cameră. Nici înregistrările pe care le-au depus la dosar, în perioada în care el a fost sub supraveghere, nicăieri, niciunul din camera nu l-au întrebat ce scrie, dar el scria declarații în șir, foarte multe.

Nimeni nu l-a întrebat: bă, ce dr*cu scrii acolo? Deci unde a scris și sub influența cui? Că el a zis o dată că era pus să scrie de mai multe ori și dacă greșea o lua de la capăt, în declarațiile acelea în care spunea ce le-a făcut fetelor, dar nu sunt probe în casa aia că a fost viol! Asta e treaba!”, a spus Carmen Obârșanu, pentru sursa anterior menționată.

Probele au fost falsificate

Lucrurile nu se opresc aici, avocatul familiei Melencu susținând că toate probele sunt falsificate. Mai mult decât atât, Carmen Obârșanu spune că s-a făcut la fel ca în cazul Ciomu.

„Eu nu pot să-mi dau seama dacă este o măsură făcută să destructureze o filieră sau… nu știu, nu-ți poți da seama ce e acolo, pentru că toate probele sunt falsificate! M-am uitat!

De exemplu, ceva evident, în 14 dispare Luiza, în 15 dimineața, un bărbat îl sună pe bunicul Luizei și îi spune că fata e plecată din țară. Bunicul sună la Poliție și îi dă numărul de telefon polițistului. Polițistul sună de pe numărul lui, de pe telefonul de serviciu, pe respectivul. Sună telefonul, nu răspunde, după care, polițistul trimite mesaj: Vă caută Poliția Dioști!

După care, îl sună din nou, deci e vorba de 2 apeluri și un mesaj. Ei, când se scoate desfășurătorul acelui telefon, se constată că s-a trimis doar un mesaj de la acel telefon. Doar mesajul! Apelurile nu mai apar! Cine a șters apelurile? Pentru că polițistul, acum o săptămână mi-a spus: Doamnă, telefonul a sunat, dar nu a răspuns nimeni și atunci am trimis mesajul. De ce au fost șterse apelurile? Ce alte apeluri au mai fost acolo și au fost șterse? Și la fel și de pe telefonul Luizei, sunt multe apeluri șterse, multe, și de pe telefonul lui Dincă, cel cu abonament sunt șterse foarte multe și nu poți să dai un pronostic, să spui ceva, dacă nu ai probe corecte! Unde sunt originalele? Și bătrânul (n.r. bunicul Luizei) zice foarte bine: Dați-mi originalele! Nu aveți dreptul!

Ăștia, atât de proști au fost încât au tăiat ca în cazul Ciomu. Au tăiat și dintr-o parte, au tăiat și din altă parte, și tăieturile nu corespund! Pe telefonul lui Dincă sunt niște numere de telefon, pe listing (n.r. listare, desfășurător), cică venit de la operator, sunt alte numere de telefon și, pe parcursul unei luni și jumătate, sunt cel puțin 13 numere de telefon diferite, numere în plus pe telefonul lui Dincă, față de listing. Păi de ce apar numerele, apelurile pe telefonul lui, dar pe listing nu apar? De ce?”, a completat avocatul.

Procurorul șef a surprins-o pe avocată

Carmen Obârșanu a mai spus că nu poate uita fața procuroarei șef atunci când mama Luizei a întrebat-o dacă fetele sunt moarte.

„Nu-mi iese din cap figura procuroarei șefe, când a întrebat-o mama Luizei: „Doamnă, fetele sunt moarte?”

– „Da! Da!” a zis ea. Și se uita în ochii mamei Luizei ca și cum voia să-i transmită: „Sunt moarte! Degeaba le căutați!”

Bun, dacă tu știi că sunt moarte, unde sunt corpurile, că în butoi și în sac nu sunt! Acolo e o persoană tânără implicată, care cunoștea parte tehnică, iar noaptea, când au stat procurorii la poartă, s-au plantat probe, nu s-au șters probe! Nu s-au șters, s-au plantat! De asta nici nu au intrat! Ei știau că nu o mai găsesc pe Alexandra acolo, de mult dispăruse și ea a plecat pe picioarele ei de acolo. Toți am realizat! Iar câinele i-a dat în vileag. CD-ul cu strigătul Alexandrei nu este în dosar! Nicăieri!”, a mai dezvăluit avocata familiei Melencu.

Dosarul nu a fost citit

Carmen Obârșanu a mai spus, pentru sursa anterior menționată, că a solictat ajutorul lui Alexandru Cumpănașu de mai multe ori, dar acesta a refuzat-o pe motiv că este ocupat. În plus, nici el nici avocatul nu au citit dosarul cu pricina.

„De ce tace Cumpănașu? De ce e mucles acum? De câte ori l-am rugat să participe și să mă ajute, m-a refuzat. Am mesaje trimise de el! Caută numerele astea de telefon, ca să pot să mai avansez puțin în dosar. Scuză-mă, sunt ocupat, am niște probleme și 2 ore mai târziu apărea în cireș. Și l-am întrebat, bă, tu ești sănătos? Nici el, nici avocatul lui nu au citit dosarul!

Dacă cineva găsește, din 15 ianuarie până acum o săptămână, o cerere semnată de apărătorul familiei Măceșanu de studiu al dosarului, eu o mănânc! Deci nu există nicio cerere, în afară de cea de eliberare a unor înregistrări, care a fost respinsă de judecătoare. Nici măcar nu au scos o copie a certificatului constatator de deces al Alexandrei.

A refuzat să conteste și am întrebat-o pe mama Alexandrei dacă a făcut-o și mi-a spus că nu. Nu înțeleg ce e în spatele afacerii, nu înțeleg! Nici măcar nu au scos copii din dosar. Deci eu nu înțeleg ce se întâmplă acolo, cine, de ce?! De câte ori m-am dus, toată lumea se uită, nimeni nu spune nimic!”, a mai spus avocatul.

16 decembrie, o dată extrem de importantă

Avocatul familiei Melencu a mai spus că în cazul în care pe 16 decembrie, Dincă refuză din nou să dea declarații va trebui să se meargă strict pe probe. Mai mult decât atât, se apropie deja 2 ani de la cele întâmplate și există riscul să nu se mai obțină niciun fel de probă la telefoane.

„Acum, pe 16 decembrie, va fi foarte interesant, pentru că dacă refuză iar Dincă să dea declarații, sub alt pretext, o să insist musai să mergem pe probe, pentru că deja se apropie 2 ani și nu o să mai obținem niciun fel de probă la telefoane.

Agenții de telefonie nu păstrează probe mai mult de doi ani, dar adevărul e că probele sunt la procuror undeva, pentru că nu ar fi atât de tâmpiți procurorii să nu facă adresă pentru acele probe. Eu cred că le au, dar le au în altă parte”, a încheiat Carmen Obârșanu.

Și avocatul familiei Măceșanu, Tonel Pop, a declarat că nu s-a avansat cu nimic, spunând că: „Atât procesul, cât și cazul sunt gheață la mal. Nu s-a avansat cu nimic, nu s-a întâmplat nimic!”.