Data la care vor intra banii pe cardul de alimente, în luna decembrie. Românii au primit deja banii pentru luna octombrie

Cardul pentru alimente care vine drept ajutor financiar pentru românii cu situații mai precare sau chiar în risc de sărăcie nu va putea fi folosit în orice magazin. Românii au primit deja cea de-a cincea tranșă de bani.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, aceste carduri nu vor putea fi folosite în orice magazin.

Cardurile pentru alimente sunt alimentate odată la două luni, în șase tranșe, cu suma de 250 lei.

Până la finalul anului, românii mai au de primit o singură tranșă de bani.

Când intră banii pe cardul de alimente în luna decembrie

Cei care beneficiază de acest sprijin financiar au primit banii încă din februarie 2023 și în decursul anului, o dată la două luni.

Ultima dată din acest an în care se vor vira banii pe card este în jurul datei de 15 decembrie.

Cum se poate utiliza cardul? Românii trebuie să știe că acest card este contactless, așadar poate fi atașat cu ușurință POS-ului. Important de reținut este faptul că nu se pot retrage banii cash și, de asemenea, acesta poate fi folosit doar pentru achiziționarea produselor alimentare sau a meselor calde.

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Cine beneficiază de cardul alimentar

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, doar aceste persoane beneficiază de ajutorul în valoare de 250 de lei :

Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

Persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

Familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social
Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.”

Românii au primit până acum cinci tranșe de bani, respectiv în februarie, aprilie, iunie, august şi octombrie, iar ultima tranșă va intra pe card în luna decembrie, în jurul datei de 15.


Publicat

în

de către

Etichete: