Noutati

Denis Ijițchi, șeful unui inspectorat de poliție, și-a pierdut viața într-un teribil eveniment rutier. Era tatăl a doi copii

de 2 min citire

Potrivit informațiilor transmise de Poliția Națională din Republica Moldova, Denis Ijițchi conducea autoturismul personal în momentul în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a derapat de pe carosabil, iar impactul a fost fatal pentru cei doi ocupanți. Vestea morții ofițerului a fost anunțată de reprezentanții Poliției Naționale, pe Facebook, care au transmis un mesaj de condoleanțe familiei și colegilor îndurerați.

Denis Ijițchi avea o experiență de peste două decenii în cadrul instituției. Acesta și-a început activitatea în Poliție în anul 2005, iar de-a lungul carierei s-a remarcat prin profesionalism, responsabilitate și implicare în activitatea sa.

Dincolo de uniformă și de funcția pe care o ocupa, acesta era soț și tată a doi copii. Dispariția sa lasă în urmă o familie îndurerată și colegi care deplâng pierderea unui om dedicat meseriei.

Reprezentanții Poliției Naționale din Republica Moldova au transmis că moartea sa reprezintă o pierdere importantă pentru întreaga instituție.

„Cu profundă tristețe, Poliția Națională anunță trecerea în neființă a colegului nostru, Denis Ijițchi, șef al Inspectoratului de Poliție Fălești. Acesta s-a stins din viață la 43 de ani, în urma unui tragic accident rutier produs în această noapte, pe traseul R-16.”

Conducerea instituției și colegii polițistului au transmis condoleanțe familiei, rudelor și apropiaților celor doi bărbați care și-au pierdut viața în accident.

„Plecarea sa fulgerătoare reprezintă o pierdere grea pentru întreaga familie a Poliției Naționale. Conducerea și efectivul Poliției transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor, prietenilor și colegilor. Suntem alături de ei în aceste momente de grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Citește și