Incendiu de proportii la o manastire din Arges

Un incendiu puternic a izbucnit, duminica, la o anexa a unei manastiri din judetul Arges, unde erau depozitate lemne de foc, peleti si carbune. Pompierii continua sa intervina pentru a stinge focarele ascunse.

Duminica dimineata, pompierii au fost solicitati sa intervina in cazul unui incendiu izbucnit la o anexa a unei manastiri din localitatea Rancaciov, Calinesti.

”Flacarile s-au manifestat generalizat la anexa de aproximativ 600 mp, unde era depozitata o cantitate mare de materiale combustibile (lemne de foc, peleti si carbune). Concomitent cu liniile de stingere de la autospeciale, pompierii au actionat si cu doua motopompe alimentate din doua lacuri. Incendiul nu s-a extins la vecinatati si nu au fost persoane care sa aiba nevoie de ingrijiri medicale de la paramedicii SMURD”, a transmis ISU Arges.

Conform sursei citate, in continuare se intervine pentru stingerea focarelor ascunse.

La locul incendiului au intervenit cinci autospeciale de stingere cu apa si spuma si o ambulanta SMURD de prim ajutor calificat, sub comanda loctiitorului comandantului de la Detasamentul Mioveni.

Cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost de natura electrica, la sistemul de electricitate al constructiei.


Publicat

în

de către

Etichete: