Lista completă a bolilor pentru care poți să ieși la pensie pe caz de boală. Care sunt condițiile

Potrivit Observatornews.ro, cei care doresc să se pensioneze în caz de boală, indiferent că vorbim de bărbați sau femei, trebuie să fi cotizat cel puțin 15 ani, atât în privința contribuției la pensie, cât și cea a asigurărilor sociale de sănătate.

Cei ce nu au vechimea de 15 ani mai primesc, totuși, o șansă pentru că o comisie de specialitate va analiza cazul lor.

Aici vor fi luate în considerare persoanele care și-au pierdut o mână sau un picior în urma unui accident de muncă, dar și cei care și-au pierdut auzul sau văzul. Statistica este cu adevărat îngrijorătoare când vine vorba de numărul persoanelor care cer pensionarea din cauza bolilor psihice.

Schizofrenie sau SIDA

Conform încadrării în gradul de invaliditate stabilit de comisia de expertiză medicală, pacienții care sunt diagnosticați cu schizofrenie au dreptul la pensie de invaliditate. Totodată, este important de știut că încadrarea în grad de invaliditate este de competența exclusivă a medicului expert al asigurărilor sociale.

Dacă au realizat în condițiile legii stagiul de cotizare, conform prevederilor legale din anul 2020, pacienții diagnosticați cu sindromul imuno-deficienței au dreptul la pensie de handicap.

Bolile neoplazice

Persoanele care au fost diagnosticate cu cancer pot beneficia de concediul medical plătit timp de un an și jumătate. Dacă această perioadă trece și boala evoluează în ciuda unor tratamente medicale, persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă pot depune un dosar la Casa de Pensii pentru obținerea unei pensii de handicap.

Dreptul la pensie de invalidate o au și elevii, ucenicii și studenții care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.

Gradul I: Acesta este caracterizat de deficiența funcțională gravă și pierderea totală a capacității de muncă și a capacității de autoîngrijire.

Gradul II: Este caracterizat de deficiența funcțională accentuată, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată.Gradul II:

Gradul III: Caracterizat prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă.

De asemenea, criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, cu avizul Ministerului Sănătăţii, care va fi adoptată în termen de 90 de zile.

Redactie

Simpaticul – Fondator & Editor BWM.roSunt jurnalist independent și pasionat de tot ce înseamnă mobilitate, tehnologie și actualitate auto. Am creat BWM.ro din dorința de a oferi publicului român un blog de știri curat, echilibrat și bine documentat, dedicat celor care vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul auto, transport, inovație și infrastructură.Cu o experiență de peste [X] ani în media online, cred în puterea informației corecte și în nevoia de conținut care respectă inteligența cititorului. Pe BWM.ro public știri de ultimă oră, analize, opinii și informații utile despre tot ce mișcă în lumea auto – de la tendințele electrice și până la reglementări rutiere sau teste comparative.Scopul meu este să creez un spațiu unde informația este clară, relevantă și actuală. Dacă ești pasionat de mașini sau pur și simplu îți place să fii informat, ești în locul potrivit.📩 Pentru colaborări, sugestii sau știri din teren