Locul de muncă plătit cu 4.000 de euro care îi atrage pe români ca un magnet în afara ţării. În România, pe acelaşi post câştigă de 6 ori mai puţin

Hotelurile și restaurantele de pe litoralul românesc ar avea nevoie de cel puțin 5.000 de noi angajați. Doar că aceştia sunt greu spre imposibil de găsit, aşa că patromii nu au altă soluţie decât să apeleze la angajaţi fără experienţă, pe care să-i şcolească. Doar că nici aceştia nu rămân prea mult.

„Vin la practică, fac practica și pe urmă pleacă”, se plânge Dumitru Gurgui, reprezentantul unui complex hotelier, într-un material realizat de Ştirile Pro TV.

„Îi școlarizăm și după toți visează să plece afară. Probabil au salarii mai bune”, spune şi Oana, reprezentanta unui complex turistic.

Peste 80% dintre cei cu experiență lucrează în ţări precum Spania, Grecia și Italia, potrivit Agenției Naționale a Patronatelor din Turism.

Pe Litoral, salariile în HoReCa încep de la 3.000 de lei. La acești bani se adaugă bacșișurile. Uneori, angajatorii le asigură angajaţilor şi cazare și masă. Cu toate astea, suma care se adună la final este mult mai mică decât cea pe care ar câştiga-o lucrând în afară.

„Am ajuns la un salariu de 1.500 de euro și am decis să rămân aici pentru că este un trai diferit și se câștigă mai bine decât în țară”, spune Alexandru, un tânăr care face ospătărie în Spania. A primit oferte de angajare de la trei hoteluri de 4 și 5 stele din Mamaia, dar le-a refuzat.

„Eu câștig 1.600-1.650 de euro lunar la orele normale de contract. Ce se depășește de contract se plătește extra. Maximul la care aș putea să ajung poate fi și 2.200 de euro”, spune şi Dragoș Coslada, ospătar în Italia.

„Preferă să lucreze aici pentru că se câștigă ceva mai mulți bani, practic o fac de nevoie. Salariile aici oscilează între 800 de euro și pot ajunge la peste 3.000-4.000 de euro. Aici vorbim de bani în mână. Au asigurată cazarea, au asigurată mâncarea și practic banii despre care vorbim sunt bani cu care rămân în mână”, spune Stelian Muscalu, administratorul unei taverne din Thassos, Grecia.

Redactie

Simpaticul – Fondator & Editor BWM.roSunt jurnalist independent și pasionat de tot ce înseamnă mobilitate, tehnologie și actualitate auto. Am creat BWM.ro din dorința de a oferi publicului român un blog de știri curat, echilibrat și bine documentat, dedicat celor care vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul auto, transport, inovație și infrastructură.Cu o experiență de peste [X] ani în media online, cred în puterea informației corecte și în nevoia de conținut care respectă inteligența cititorului. Pe BWM.ro public știri de ultimă oră, analize, opinii și informații utile despre tot ce mișcă în lumea auto – de la tendințele electrice și până la reglementări rutiere sau teste comparative.Scopul meu este să creez un spațiu unde informația este clară, relevantă și actuală. Dacă ești pasionat de mașini sau pur și simplu îți place să fii informat, ești în locul potrivit.📩 Pentru colaborări, sugestii sau știri din teren