Părinţii copilului mort după ce s-a înecat cu măr plăteau 1.800 de lei pe lună creşei neautorizate din Oradea. Micuţul a rămas fără oxigen 6 minute

Copilul care s-a înecat cu o bucată de măr într-o creşă neautorizată din Oradea a murit. Băieţelul de 1 an şi jumătate era în stare critică în spital, de la finalul săptămânii trecute.

 Părinţii lui plăteau aproape 1800 de lei pe lună, pentru program complet, creşei care funcţiona fără avize sau autorizaţie. La o zi după incident, unitatea a fost închisă. 

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru băieţelul în vârsta de 1 an şi jumătate, şi ieri după-amiază, la 5 zile de la nefericitul incident, trupul micuţului a cedat.

Oricum, încă de joi de când a ajuns pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului din Oradea se afla în comă profundă, conectat la aparate fără semne de ameliorare.

Copilul a stat 6 minute fără oxigen

Medicii spun ca a rămas extrem de mult timp fără oxigen, mai mult de 6 minute, limita peste care creierul moare în lipsa oxigenului.

Bucata de măr cu care s-a înecat i-a fost scoasă din plămâni abia la spital, unde a fost transportat după 18 minute de la incident, dar până şi operaţiunea de aspirare a mărului a fost una extrem de dură pentru plămânii unui copil de 1 an şi jumătate, dar medicii nu au avut altă soluţie.

Politiştii care făceau cercetări pentru vătămare corporală din culpă au schimbat acum încadrarea faptei în ucidere din culpă, însă deocamdată nu e vizată o persoană anume.

Vă reamintim, grădiniţa în care copilul de 1 an şi jumătate s-a înecat cu o bucată de măr în timpul prânzului nu avea autorizaţie de funcţionare şi practic nu era înscrisă în lista unităţilor de învăţământ autorizate din judeţul Bihor.

Părinţii care îşi duceau acolo copiii plăteau în acte pentru diferite activităţi de recreere, nu pentru activităţi didactice.


Publicat

în

de către

Etichete: