Pensionarii care au vouchere sociale primesc penultima tranșă de bani. Marcel Boloș a anunțat când vor intra cei 250 de lei

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat când va intra penultima tranșă de bani, în valoare de 250 de lei, pe toate cele peste două milioane de vouchere sociale.

Peste două milioane de români care au primit vouchere sociale vor intra în posesia penultimei tranșe în valoare de 250 de lei, anunță Marcel Boloș.

Marcel Boloș anunță când vor intra banii pe cele peste două milioane de vouchere sociale

Beneficiarii de vouchere sociale vor primi, în luna octombrie, penultima tranșă de bani. Aceștia pot fi folosiți în termen de 12 luni de la data încărcării lor pe cardurile sociale.

Conform spuselor lui Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, banii vor intra pe cardurile sociale în ultima săptămână a acestei luni.

„Următoarea tranşă are loc, plata, în ultima săptămână din luna octombrie, avem banii necesari, nu există probleme şi vom alimenta cardurile pentru tranşa a treia”, a declarat ministrul, la Parlament.

De asemenea, Marcel Boloș a precizat faptul că persoanele care nu au primit tranșa a doua de bani o vor primi, dar retroactiv, iar toate întârzierile vor fi soluționate, pentru ca nimeni să nu aibă de suferit.

„Pot să existe astfel de situaţii în care fie nu a fost trecut pe borderoul de predare-primire între poştă şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, fie nu figurează pe lista de beneficiari, fie a depăşit limita de venit pe care o are beneficiarul şi mai realizează un venit care este înregistrat la ANAF.

Avem situaţiile acestea care tot timpul sunt puse în discuţie, în spaţiul public, în telefoanele pe care le primim la minister. Eu cred că caz cu caz se pot rezolva. Pot să-i asigur pe toţi că, dacă cineva nu a fost cuprins pe lista de beneficiari sau s-a întâmplat această inadvertenţă cu Poşta Română, pot să îi asigur că, dacă au dreptul la aceste vouchere sociale, vor primi retroactiv banii. Întârzierile nu pot să existe decât cauzate de aceste lucruri”, a spus acesta, conform Agerpres.

Voucherele de vacanță vor fi acordate bugetarilor și în anul 2023

Bugetarii vor primi vouchere de vacanță și în anul 2023 și, mai mult decât atât, valoarea lor va fi mai mare, deoarece și salariul minim pe economie va crește.

Un impozit de 10% va fi aplicat pentru cei 3.000 de lei la care va ajunge valoare voucherelor de vacanță, de la 2.550 de lei.

Bugetarii vor putea folosi voucherele de vacanță atât pentru plata cazării, cât și pentru plata: meselor, a transportului și a tratamentelor balneare.

În perioada 2022-2026, voucherele de vacanță vor fi disponibile doar pe suport electronic și pot fi acordate doar de către entitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns