Premierul interimar Nicolae Ciucă: „Starea de alertă se prelungeşte în următoarea şedinţă de Guvern”

Premierul interimar Nicolae Ciucă anunţă că se menţin restricţii pentru români timp de o lună, cât va fi prelungită starea de alertă în proxima şedinţă a Executivului.

Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat joi, întrebat dacă autoritățile vor introduce noi restricții în preajma Crăciunului și a Anului Nou, că în următoarea ședință de Guvern va fi prelungită starea de alertă la nivel național, dar că un cabinet interimar nu poate face modificări substanțiale, astfel încât măsurile pe următoarea perioadă de stare de alertă vor fi cele de acum.

Stare de alertă de Revelion. Nelu Tătaru a făcut anunţul la vot

Întrebat dacă vor fi noi restrictii de sarbatori, Premierul interimar Nicolae Ciucă a răspuns: „In aceasta dupa-amiaza va avea loc sedinta CNSU. Ceea ce va pot spune este ca Guvernul interimar pe care il conduc nu poate sa ia decizii care sa modifice foarte mult prevederile starii de alerta in care ne gasim, ca atare in urmatoarea sedinta de Guvern vom prelungi starea de alerta cu masurile si indicatorii prevazuti in cea precedenta”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 7.067 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 127 de persoane au decedat. 1.288 de pacienţi sunt internaţi la ATI.

Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti – 1.762, urmat de Ilfov – 664, de Constanţa – 510 şi de Cluj – 407.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 6,76 în Bucureşti, iar cea mai mare valoare a acestui indicator este în Constanţa – 6,99, în scădere. În Ilfov este 6,94, faţă de 6,14 cu o zi în urmă. Până astăzi, 12.948 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.În intervalul 09.12.2020 (10:00) – 10.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 decese (71 bărbaţi şi 56 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.