Primul discurs al Regelui Charles al III-lea după moartea Reginei: „Îi aduc tribut mamei mele. Regina Elisabeta a II-a a fost simbolul unei vieţi bine trăite”

Noul Rege al Marii Britanii, Charles al III-lea, a susţinut vineri seară primul discurs în calitate de nou monarh, şi a ţinut să-şi omagieze mama, pe regretata Regină Elizabeta a II-a, decedată în seara de joi.

Regele Charles al III-lea i-a menţionat în discursul său pe fiii săi, William, Prinţ de Wales, şi Harry, care a renunţat la titlurile regale, cât şi pe consoartele acestora.

Suveranul părea să aibă ochii în lacrimi în timp ce vorbea despre Regina Elisabeta a II-a, rememorând cei 70 de ani de domnie în care și-a făcut datoria cu „căldură, umor și abilitate”.

„A făcut sacrificii pentru datoria ei. În viața ei în serviciul public am văzut o iubire pentru tradiție, dar și o îmbrățișare a progresului. Așa cum poate comfirma orice membru al familiei a combinat aceste calități cu o căldură umană deosebită.

Iubita mea mamă a fost o inspirație pentru mine și pentru întreaga lume. regina Elisabeta a avut o viață bine trăită a promis ceva și s-a ținut de promisiune.

Știu că moartea ei aduce multă durere pentru mulți oameni și împărtășesc această durere dincolo de orice măsură. Rolul și responsabilitățile monarhiei rămân constante.

Este un timp al schimbării pentru familia mea, contez pe sprijinul iubitei mele soții, Camilla. Se va ridica la așteptările noului său rol.

Viața mea se va schimba pe măsură ce preiau noile responsabilități. Nu va fi posibil pentru mine să ofer timp pentru organizațiile caritabile care contează foarte mult, dar se vor ocupa membrii familiei în care am încredere.

Fiul meu William va prelua responsabilitățile pe care le-am avut timp de cinci decenii. Sunt mândru de el și de Kate, noii prinți de Wales. Vreau să-mi exprim iubirea pentru Harry și Meghan, în timp ce își construiesc o viață în Statele Unite.

Ofer cele mai sincere mulțumiri, din inimă, pentru sprijinul acordat. Iubită mamă, îţi mulțumesc pentru tot. Fie ca îngerii să-ți călăuzească calea”, a adăugat Regele Charles al III-lea.


Publicat

în

de către

Etichete: