Copiii și adolescenții vor beneficia de mai mulți bani începând cu acest an, întrucât li se măresc alocațiile.
În anul 2024, alocațiile se majorează cu un procent semnificativ, echivalent cu rata inflației din anul 2022. Mai exact, acestea vor crește cu 13,8%, conform legii 61/1993.
La ce sume vor ajunge alocațiile
Prin această mărire, cei cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor urma să primească 36 de lei în plus la cei 255 de lei, ceea ce înseamnă că alocația lor va fi de 292 de lei în anul 2024.
Însă, copii sub vârsta de 2 ani vor beneficia de mai mulți bani. Acestora li se vor adăuga 88 de lei la alocații, ajungând la o sumă lunară de 719 lei.
De asemenea, această sumă va fi acordată celor cu vârsta de până la 18 ani, care suferă de diverse dizabilități, în conformitate cu prevederile legii 61/1993.
„ Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.
Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică ”, se arată în articolul 3, alineatul 2 din Legea nr 61 din 1993.
Alocațiile nu sunt singurele care cresc în 2024
Majorările au fost confirmate chiar de către Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.
„719 lei pentru copii 0-2 ani și copiii cu handicap 0-18 ani, și 292 de lei pt copiii 2-18 ani și tinerii care urmează cursurile liceale sau profesionale”, a explicat oficialul, pentru capital.ro.
Alocațiile mărite vor ajunge la beneficiari în luna februarie, iar plățile vor fi făcute prin intermediul agențiilor județene pentru plăți si inspecție socială.
Nu doar acestea sunt vizate de majorări, ci și: ajutorul sociale, prestațiile sociale pentru cei cu handicap și indemnizația de șomaj. Acestea se calculează după indicele social de referință (ISR), care se actualizează în fiecare an, la data de 1 martie, cu procentul inflației din anul precedent, dacă valoarea lui este pozitivă, după cum se arată în legea nr.225 din 26 iulie 2021.