Noutati

Se strânge lațul în jurul lui Călin Georgescu: „Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”. Termen nou în dosarul în care riscă ani grei de închisoare

de 8 min citire

UPDATE: Călin Georgescu a fost scos marţi din arestul central şi dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară.

Georgescu, aflat în arest preventiv într-un alt dosar, cel de înșelăciune, a fost dus în sala de judecată având cătuşe la mâini şi introdus în boxa acuzaţilor, potrivit Agerpres.

La instanță au fost prezenți și zeci de susţinători ai săi, care i-au scandat numele fostului candidat la prezidențiale.

La începutul dezbaterilor, judecătoarea care se ocupă de dosarul lui, Georgiana Prodan, i-a citit câteva pasaje din rechizitoriu şi drepturile de care beneficiază în calitate de inculpat, printre care şi acela de a urma o procedură de judecată simplificată, dacă îşi recunoaşte vinovăţia.

„Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”, a răspuns Georgescu, care a respins procedura simplificată.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 15 decembrie, când va fi audiată în calitate de martor Elena Sechila.

Elena Sechila este soţia lui Eugen Sechila (fost luptător în Legiunea Străină şi un apropiat al lui Călin Georgescu), fiind cea care în anul 2020 a realizat un interviu cu Georgescu, în care fostul candidat a făcut declaraţii despre Mişcarea Legionară şi apariţia unui „nou naţionalism”, pe care îl vedea ca un patriotism „la nivel mondial”.

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu are stabilit, pentru marţi, 3 noiembrie, termen la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară şi de promovarea, în public, a unor persoane vinovate de genocid şi de crime de război. Georgescu se află, din 29 septembrie, în Arestul Central din Capitală, în dosarul de înşelăciune cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro. În 28 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia la decizia instanţei inferioare, care îi prelungise măsura preventivă, astfel că Georgescu rămâne în arest până în 27 noiembrie. Călin Georgescu are, în total, cinci dosare înregistrate pe numele său, în două dintre ele fiind deja trimis în judecată.

În 2 iulie 2025, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-a trimis în judecată pe fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).

Din rechizitoriu a reieşit că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp, în 16 iunie 2020, în septembrie 2020, în 2 octombrie 2021, în 1 septembrie 2024 şi în 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente, necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces, glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasare a acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi, ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin şi cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiindu-l pe acesta, prezentându-l drept erou naţional şi imitând, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale.

De asemenea, Georgescu ar fi făcut salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în 2 octombrie 2021, se mai arată în rechizitoriu.

În mod concret, notează anchetatorii, inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ şi laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa ş.a.

Rechizitoriul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţă competentă să judece cauza în fond.

În acest dosar, Georgescu scăpase, în 3 aprilie, de controlul judiciar, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis contestaţia şi a desfiinţat în parte hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, care decisese să-i menţină măsura preventivă.

Într-un alt dosar care a fost trimis în instanţă de către procurori, Călin Georgescu este acuzat, alături de mercenarul Horaţiu Potra şi de alţi 20 de inculpaţi, de complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicare de informaţii false, în formă continuată, în timp ce Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

În afara acestor două dosare deja ajunse în instanţă, Călin Georgescu mai are alte trei dosare, unul fiind cel de înşelăciune estimată la 1,1 milioane de euro, în care a fost arestat preventiv alături de omul de afaceri Ioan Rusen. În acest dosar, Călin Georgescu, Ioan Rusen şi un cetăţean italian sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat convingând un om de afaceri român că ar putea obţine o finanţare de 6 milioane de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii de peste un milion de euro.

În 7 octombrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au anunţat că au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu, după ce puseseră sechestru şi pe vila din Mogoşoaia a fostului candidat la alegerile prezidenţiale.

Cel mai nou dosar penal împotriva lui Georgescu a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, în cadrul căruia acesta a fost acuzat că a făcut salutul legionar în public, la ieşirea dintr-o secţie de Poliţie. Poliţiştii din Ilfov s-au deplasat la Arestul Central pentru a-l audia, însă Georgescu a invocat dreptul la tăcere şi a refuzat să dea declaraţii.

În ziua precedentă, procurorii DIICOT au făcut percheziţii la două adrese din Bucureşti într-un alt dosar penal care vizează operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, dosar în care Georgescu i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoşoaia, vizată de percheziţiile din 21 septembrie, cu scopul identificării mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video folosite de anchetatori, dar şi pentru alterarea datelor informatice şi perturbarea funcţionării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică.

Este de menționat că în procesul în care a fost dat pe mâna judecătorilor în dosarul privind fapte de răsturnare a ordinii constituționale fostul candidat a cerut să nu fie adus la termenele de judecată, încercând să evite să fie filmat la urcarea și la coborârea din duba poliției.

La termenul de marți al procesului de la Judecătoria Sectorului 1 instanța ar putea declanșa cercetarea judecătorească, după ce, din luna aprilie a acestui an cauza este amânată la cererea apărătorilor lui Georgescu.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).

Astfel, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp, în 16 iunie 2020, în septembrie 2020, în 2 octombrie 2021, în 1 septembrie 2024 şi în 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox etc, este consemnat, printre altele, în rechizitoriul procurorilor.

În rechizitoriu se arată că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

* mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

* necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;

* glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;

* ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;

* cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, în Piața Universității din București, la data de 2 octombrie 2021.

”În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța’, susțin procurorii.

Citește și