Sfântul Andrei 2020. Calendar ortodox: Tradiții și obiceiuri de luat în seamă în această zi

Noaptea de Sfântul Andrei este considerată drept un Halloween românesc, în care se spune că lupii pot să vorbească cu oamenii și spun lucruri teribile. De aceea, Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol

Andrei este numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.

Sfântul Andrei se sărbătorește în ziua de 30 noiembrie, iar sute de mii de români își serbează ziua de nume. Este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox.

În această zi, există foarte multe tradiții și obiceiuri, iar cele mai multe dintre ele au legătură cu spiritele rele care îi bântuie pe cei vii, dar și cu măritișul. Ziua de 30 noiembrie este zi liberă, prin lege.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Usturoiul care alungă spiritele rele. Usturoiul este folosit în gospodării, fiind atârnat de sau uns de porți, uși sau geamuri. El este folosit pentru a alunga spiritele rele, dar și împotriva bolilor.

Fir de busuioc sub pernă. Obiceiul firului de busuioc sub pernă este popular în rândul fetelor nemăritate. Se spun e că tinerele care respectă această tradiție își vor visa alesul. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, la miezul nopții, cu două lumânări în mâini.

Toate vasele și cănile trebuie puse cu gura în jos pentru a alunga spiritele rele.

Grâul la încolțit se pune pentru a afla cât de prosper va fi următorul an și cât de mult noroc vor avea. De asemenea, grâul la încolțit arată cum va fi recolta în anul următor.

Fetele nemăritate care vor să își afle alesul trebuie să pună 41 de boabe de grâu sub pernă, iar acela care le va fura grâul le va fi soț.