Tragedie aviatică în Congo. Două elicoptere ale armatei ugandeze s-au prăbuşit. Cel puțin 22 de persoane au murit

Tragedie aviatică în Congo. Cel puţin 22 de persoane au murit după ce două elicoptere ale armatei ugandeze s-au prăbuşit.

Incident aviatic deosebit de grav. Cel puţin 22 de persoane și-au pierdut viața după ce două elicoptere ale armatei ugandeze s-au prăbuşit în estul Republicii Democrate Congo.

În decembrie 2021, Uganda a trimis mai multe trupe la vecinul său din Africa Centrală pentru a ajuta la combaterea unui grup rebel violent cunoscut sub numele de Forţele Democratice Aliate (ADF).

„Forţele nu ne-au spus încă circumstanţele prăbuşirii”, a declarat miercuri, un purtător de cuvânt al armatei congoleze.

În urmă cu trei săptămâni, un elicopter al Organizației Națiunilor Unite s-a prăbușit în timp ce zbura tot în estul statului Congo (centrul Africii). Atunci, trei membri ai echipajului au suferit răni. Aparatul de zbor al ONU survola provincia Kivu de Nord, când a căzut în apropierea orașului Goma, au transmis reprezentanții Programului Alimentar Mondial (PAM).

Nici până astăzi nu se cunosc cauzele exacte ale acestui incident, dar din păcate este al doilea elicopter ONU prăbușit în estul RD Congo în ultimele cinci luni.


Publicat

în

de către

Etichete: