Un sportiv de performanță de numai 15 ani a sfârșit tragic în Dâmbovița. Copilul a fost găsit decedat pe calea ferată

Un sportiv de performanță de numai 15 ani a sfârșit tragic, în Găești, Dâmbovița. Adolescentul a fost găsit dimineață pe calea ferată de la marginea orașului, iar lângă el bicicleta distrusă de tren.

Își vizitase aseară iubita și la întoarcere a traversat peste șine, în loc să urce pe pasarela din apropiere.

Mihai făcuse sport de mic. Era pasionat de kick boxing şi începuse să participe la turnee, unde obţinea rezultate excelente. Seara băiatul de 15 ani a mers la iubita lui, fără să-și anunțe părinții că pleacă de acasă.

Ionuţ Niță, tatăl sportivului: „Un copil extraordinar, învăţa foarte bine, o grămadă de prieteni sportivi, mergea la competiţii. Un om extraordinar. M-a nenorocit Dumnezeu. Aseară a mers la prietena lui, am crezut că a fost acasă”.

Dimineață un trecător i-a găsit trupul pe calea ferată în apropierea pasarelei de la ieşirea din Găeşti, către Autostrada A1. Lângă el bicicleta lui era distrusă de tren. Împietriţi de durere, părinţii lui încearcă să înţeleagă cum a fost posibilă o aşa nenorocire. Erau convinşi că fiul lor doarme în casă când poliţiştii le-au bătut la uşă.

Dan Mocanu, antrenorul sportivului: „Cel mai bun prospect al nostru, un copil crescut de noi în sală, practic era cel mai bun copil al nostru. Face kick boxing de 7-8 ani, deja trecuse la următorul nivel. Era un copil eminent atât la şcoală cât şi în sportul de contact.”

Echipajul de salvare a constatat că băiatul murise cu multe ore înainte.

Marius Marin, asistent medical SAJ Dâmboviţa: „Am găsit o persoană de sex masculin, politraumatizată, fără semne vitale, din păcate nu s-au mai impus manevre de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă”.

Imediat după ce s-a primit apelul la 112, poliţiştii au sosit de urgenţă la faţa locului. Criminaliştii strâng probe chiar în aceste momente pentru a înţelege în ce împrejurări s-a produs tragedia.”

Incidentul s-a produs într-o zonă în care localnicii traversează mai mult peste calea ferată, decât pe pasarela pietonală din apropiere. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns