Noutati

UPDATE El este Lucian, tânărul de 20 de ani care și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un tren, în județul Galați. Tatăl băiatului face declarații sfâșietoare: „Am strigat…nu mi-a răspuns”

de 3 min citire

Un eveniment feroviar grav a avut loc joi dimineață, 12 noiembrie 2026, în județul Galați. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren, între localitățile Hanu Conachi și Tudor Vladimirescu. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și cadre medicale, iar circulația feroviară a fost oprită în zonă.

Potrivit observatornews.ro, tânărul care și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren avea 20 de ani.

Acesta era în drum spre serviciu când a traversat strada cu căștile pe urechi și fără să se asigure.

Băiatul a împlinit 20 de ani chiar pe 17 octombrie. La faţa locului, au ajuns polițiștii criminaliști și un echipaj de la ambulanță pentru a-i acorda primul ajutor şi pentru a-l resuscita, dar nu s-a mai putut face nimic. 

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren, în județul Galați

Evenimentul feroviar s-a produs joi dimineață, între localitățile Hanu Conachi și Tudor Vladimirescu, din județul Galați și potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați și citate de ziuaconstanta.ro, un bărbat a fost lovit de tren, iar la sosirea echipajelor de intervenție acesta a fost găsit fără viață.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Stației de Pompieri Ivești și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Din nefericire, pentru bărbatul lovit de tren nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul acestuia.

Circulația feroviară a fost oprită între Hanu Conachi și Tudor Vladimirescu

În urma evenimentului, traficul feroviar a fost oprit în zona în care s-a produs impactul. Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre identitatea sau vârsta bărbatului și nici despre împrejurările în care acesta a ajuns să fie lovit de tren.

De asemenea, pentru moment nu a fost precizat nici momentul în care circulația feroviară ar urma să fie reluată.

Tatăl lui Lucian face declarații cutremurătoare

Dimineața în care și-a pierdut viața a început ca oricare alta.

Tânărul se pregătea să plece la muncă, însă, înainte de a ieși din casă, tatăl său a încercat să îl strige. Nu a primit niciun răspuns, iar acum bărbatul retrăiește cu durere ultimele momente petrecute alături de fiul său.

Tatăl a povestit că Lucian a plecat ascultând muzică la căști și nu a auzit când a fost strigat. Acesta consideră că, dacă băiatul s-ar fi oprit măcar pentru câteva clipe, poate că tragedia ar fi putut fi evitată.

„Am strigat un pic după el. Nu mi-a răspuns. A ieşit din camera lui unde doarme şi a plecat cu căştile în urechi, muzică. Dacă îl strigam… uite aşa a fost. Poate ar mai fi întârziat”, a declarat Grigore Ilie, potrivit Observatornews.

Lucian își câștiga singur existența și își ajuta tatăl

Dincolo de circumstanțele dramatice ale accidentului, povestea tânărului este una marcată de greutăți. Lucian fusese crescut de bunica sa, iar după ce aceasta a murit a fost nevoit să se descurce pe cont propriu. Muncea cu ziua pentru a-și asigura traiul și încerca să își sprijine și tatăl.

Tânărul avea planuri pentru viitor și urma să înceapă școala de șoferi. Din păcate, toate speranțele sale s-au năruit într-o dimineață, în drum spre serviciu.

Un vecin care cunoștea situația familiei a povestit că părinții lui Lucian s-au despărțit la scurt timp după nașterea acestuia și că băiatul a fost nevoit să muncească pentru a se întreține.

„Părinţii s-au despărţit după ce l-au făcut pe el. Se ducea la muncă băiatul, dar ăsta a fost ceasul rău. Da, a înebunit lumea asta”, a povesit un vecin.

Citește și