UPDATE El este tânărul de 20 de ani care și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un tren, în județul Galați

Un eveniment feroviar grav a avut loc joi dimineață, 12 noiembrie 2026, în județul Galați. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren, între localitățile Hanu Conachi și Tudor Vladimirescu. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și cadre medicale, iar circulația feroviară a fost oprită în zonă.
Potrivit observatornews.ro, tânărul care și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren avea 20 de ani.
Acesta era în drum spre serviciu când a traversat strada cu căștile pe urechi și fără să se asigure.
Băiatul a împlinit 20 de ani chiar pe 17 octombrie. La faţa locului, au ajuns polițiștii criminaliști și un echipaj de la ambulanță pentru a-i acorda primul ajutor şi pentru a-l resuscita, dar nu s-a mai putut face nimic.
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de tren, în județul Galați
Evenimentul feroviar s-a produs joi dimineață, între localitățile Hanu Conachi și Tudor Vladimirescu, din județul Galați și potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați și citate de ziuaconstanta.ro, un bărbat a fost lovit de tren, iar la sosirea echipajelor de intervenție acesta a fost găsit fără viață.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Stației de Pompieri Ivești și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Galați.
Din nefericire, pentru bărbatul lovit de tren nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul acestuia.
Circulația feroviară a fost oprită între Hanu Conachi și Tudor Vladimirescu
În urma evenimentului, traficul feroviar a fost oprit în zona în care s-a produs impactul. Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre identitatea sau vârsta bărbatului și nici despre împrejurările în care acesta a ajuns să fie lovit de tren.
De asemenea, pentru moment nu a fost precizat nici momentul în care circulația feroviară ar urma să fie reluată.



