Veste Bună! Anunț despre masca de protecție. Când nu vom mai fi obligaţi să o purtăm?

Valeriu Gheorghiță a transmis când vom putea renunța la masca de protecție. Specialistul a făcut declarații uluitoare despre renunțarea la purtatul măștii chirurgicale.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID a menționat când vom putea renunţa la mască chirurgicală.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă şi atunci când oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini are virusului care să nu fie acoperite de vaccin

Ce a transmis Valeriu Gheorghiță

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor deprotecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seară, la Antena 3.

Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” însensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducere a incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.