Vineri, e mare sărbătoare! Izvorul Tămăduirii sau “tradiţia apei vindecătoare”. Ce trebuie să faci și ce este interzis în această zi

Vineri, in Saptamana Luminata, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin.

La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica).

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Aceasta poate fi băută tot timpul anului, nu ca apa de la Botobează, care are un ritual de folosire mai restrictiv. Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit, prin mijlocirea Fecioarei Maria, de Leon I (457 – 474), cu puţin timp înainte de a ajunge împărat.

Tradiții și obiceiuri

În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil. Persoanele ”legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.

În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma Mică se stropesc toate camerele din casă.

Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă. Femeile nu trebuie să spele, să calce sau să croiască îmbrăcăminte,pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.

Redactie

Simpaticul – Fondator & Editor BWM.roSunt jurnalist independent și pasionat de tot ce înseamnă mobilitate, tehnologie și actualitate auto. Am creat BWM.ro din dorința de a oferi publicului român un blog de știri curat, echilibrat și bine documentat, dedicat celor care vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul auto, transport, inovație și infrastructură.Cu o experiență de peste [X] ani în media online, cred în puterea informației corecte și în nevoia de conținut care respectă inteligența cititorului. Pe BWM.ro public știri de ultimă oră, analize, opinii și informații utile despre tot ce mișcă în lumea auto – de la tendințele electrice și până la reglementări rutiere sau teste comparative.Scopul meu este să creez un spațiu unde informația este clară, relevantă și actuală. Dacă ești pasionat de mașini sau pur și simplu îți place să fii informat, ești în locul potrivit.📩 Pentru colaborări, sugestii sau știri din teren