Visarion Alexa, la Parchetul General pentru expertiza informatică după ce alte femei au depus plângere împotriva lui

O nouă zi grea pentru părintele Visarion Alexa! Preotul va fi adus la procuratură unde continua expertiza informatică a telefonului pentru găsirea unor indicii care sa susțină acuzațiile credincioaselor pipăite. Alte cinci enoriaşe au depus plângeri penale pe numele părintelui.

Preotul Visarion Alexa a ajuns marţi dimineaţă la sediul Parchetului General unde are loc expertiza informatică a telefonului lui. Luni, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au respins cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului şi au menţinut controlul judiciar pentru 60 de zile.

Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a deciziei luate în data de 17 septembrie de Judecătoria Sectorului 6.

El este acuzat că a agresat sexuală o femeie care venise la spovedanie. Avocatapreotului, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a decis mai multe sancţiuni pentru preotul Visarion Alexa. Acesta a recunoscut fapta de care este acuzat, dar a refuzat să dea detalii. Comisia a decis că el nu mai are voie să săvârşească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh.

Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, alte cinci femei au depus plângere împotriva preotului Visarion Alexa, acuzat că a agresat sexual o enoriaşă chiar în timpul spovedaniei. Femeile reclamă fapte de hărțuire sexuală petrecute în anii precedenți.

Între cele cinci victime care l-au reclamat pe părinte este şi o femeie în vârstă de 29 de ani. Tânăra a susţinut că a fost agresată sexual între anii 2010 și 2016. Faptele s-ar fi petrecut atât în mașina preotului cât și în chilia acestuia, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus.

Vă reamintim că preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, reţinut după ce a fost acuzat de agresiune sexuală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Visarion Alexa nu mai are voie să săvârşească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh.


Publicat

în

de către

Etichete: