Dumincă, Vladimir Putin a făcut un apel la Kârgâzstan şi Tadjikistan pentru evitarea luptelor. Acesta cere evitarea unei ,,noi escaladări”, în discuții telefonice cu președinții celor două state.
„ Vladimir Putin a făcut apel la cele două părţi să împiedice o nouă escaladare şi să ia măsuri pentru a rezolva situaţia cât mai repede posibil, iar acest lucru nu trebuie
să se facă decât pe căi paşnice şi politico-diplomatice”, este declarat într-un comunicat de presă al Kremlinului.
Câte persoane au fost rănite și ucise în confruntările de la frontieră?
Kârgâzstanul a precizat, duminică, faptul că 36 de cetăţeni ai săi au fost ucişi în confruntările de la frontieră din această săptămână cu Tadjikistanul.
De asemenea, Bişkekul a declarat faptul că 139 de persoane au fost rănite.
Duminică dimineaţă, poliţiştii de frontieră kirghizi au declarat faptul că noaptea a fost „calmă, fără incidente”. De asemenea, au delcarat faptul că situaţia a rămas „tensionată” la graniţa din regiunile kirghize Osh şi Batken.
Ce a cerut secretarul general al ONU, responsabililor de tabere?
Potrivit unui purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut, sâmbătă, prin telefon, responsabililor ambelor tabere „să favorizeze dialogul pentru o încetare a focului de durată”.
Ministerul de Interne din Tadjikistan a declarat sâmbătă faptul că civili au fost ucişi în Tadjikistan în timpul încălcărilor armistiţiului, fără a preciza numărul lor. Tirurile dintre cele două ţări de la începutul acestei săptămâni au provocat deja moartea a doi poliţişti de frontieră tadjici şi au făcut răniţi.
Graniţa dintre Tadjikistan şi Kârgâzstan este scena unor lupte regulate.
Pe fondul tensiunilor legate de accesul la resurse Aproape jumătate din cei 970 de kilometri de frontieră comună este contestată de la destrămarea URSS.