Calendar creștin ortodox duminică, 13 septembrie. Ce este interzis să faci de Sfântul Ioan de la Prislop. Este sărbătoare cu cruce albastră

Duminică, 13 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop. Sfântul este originar din Silvașul de Sus și a trăit la începutul secolului al XVI-lea și s-a nevoit într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Prislop, unde a dus o viață de rugăciune și nevoință. În calendarul ortodox, ziua de 13 septembrie este marcată cu cruce albastră, fiind un Sfânt român, dar, fiindcă pică duminica, această zi este trecută în calendar cu cruce roșie.
Cine a fost Sfântul Ioan de la Prislop
Sfântul Ioan de la Prislop, originar din Silvașul de Sus, a trăit la începutul secolului al XVI-lea și s-a nevoit într-o peșteră aflată în apropierea Mănăstirii Prislop. Peștera a fost săpată chiar de sfânt în malul stâncos și adânc al pârâului Silvuț și era cunoscută drept „chilia” sau „casa sfântului”. În acest loc, Cuviosul Ioan s-a nevoit mulți ani și s-a luptat cu ispitele diavolilor.
Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul și-a pierdut viața în timp ce își săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, iar un vânător l-a împușcat, crezând că este un animal sălbatic. Sfintele sale moaște s-au păstrat multă vreme în peștera de la Prislop, unde credincioșii din împrejurimi veneau să se închine, dar din păcate, în prezent, nu se cunoaște locul exact în care se află moaștele sale.
Părintele Ioanichie Bălan, în „Patericul românesc”, susține că este posibil ca acestea să fi fost duse la Tismana, la Bistrița Olteana, la Curtea de Argeș sau la Cozia.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Fiind vorba despre un sfânt cuvios local, român, iar ziua fiind marcată în calendarul ortodox cu cruce albastră, recomandările sunt cele obișnuite pentru o zi de pomenire a unui sfânt. Se recomandă evitarea muncilor grele care pot fi amânate, pentru ca timpul să fie acordat rugăciunii.
Pentru că sărbătoarea de 13 septembrie este într-o zi de duminică, credincioșilor le este interzis, potrivit tradiției prezentate, să facă munci în gospodărie sau să spele rufe.
De asemenea, călcatul hainelor se amână pentru o altă zi și nu se face curățenie generală. Măturatul, spălatul pe jos sau ștersul prafului sunt activități care, potrivit tradiției, trebuie lăsate pentru următoarea zi.
În această zi nu se coase și nu se lucrează la câmp.
Totodată, este bine să fie evitate certurile, ura și faptele rele, într-o zi dedicată cinstirii Sfântului Ioan de la Prislop.
Tot pe 13 septembrie este pomenită Târnosirea bisericii din Ierusalim, cunoscută drept Biserica Învierii lui Hristos de la Sfântul Mormânt. În anul 335, Constantin cel Mare a ridicat această biserică deasupra Mormântului Domnului, iar sfințirea a avut loc în prezența mai multor episcopi care participaseră la Sinodul de la Tyr.
În anul 326 au fost dărâmate templul închinat lui Venus și statuia lui Jupiter, ridicate de împăratul Hadrian deasupra Sfântului Mormânt. Alegerea datei de 13 septembrie pentru sfințirea bisericii a fost legată și de inaugurarea templului lui Jupiter, pentru a evidenția biruința creștinismului asupra păgânismului. Data a fost aleasă și în contextul celebrării Tricenaliei, adică 30 de ani de domnie ai împăratului Constantin, care dorea să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru victoria din 324 împotriva lui Liciniu și pentru faptul că a ajuns să conducă întregul imperiu.
În aceeași zi sunt pomeniți Sfinții Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton și Seleuc, Sfântul Sfințitul Mucenic Corneliu, sutașul, Sfinții Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian și Valerian, Sfântul Cuvios Petru din Agreia, Sfânta Muceniță Ketevan, regina Georgiei, Sfântul Mucenic Ciprian al Cartaginei și Sfântul Cuvios Ierotei cel Nou, Iviritul.
Ce rugăciuni se rostesc azi
În această zi, creștinii ortodocși pot rosti următoarea rugăciune către Sfântul Ioan de la Prislop:
Troparul Sfântului Ioan de la Prislop
„Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.”
Condacul Sfântului Ioan de la Prislop
„Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioan. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioan, lauda Prislopului.”





