Calendar creștin ortodox miercuri, 23 septembrie 2026. Ce este interzis să faci de Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul

Calendar creștin ortodox miercuri, 23 septembrie 2026. Ce este interzis să faci de Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul

În calendarul creștin ortodox, ziua de 23 septembrie este marcată de sărbătoarea Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiindcă această sărbătoare cade într-o zi de miercuri, este consdierată zi de post.

Ce le este interzis creștinilor să facă în această zi?

În calendarul creștin ortodox, data de 23 septembrie este dedicată Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Potrivit tradiției Bisericii, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfântului Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu, că soția sa, Elisabeta, deși înaintată în vârstă, va naște un fiu care se va numi Ioan.

Nașterea lui Ioan s-a petrecut cu șase luni înainte de nașterea lui Iisus. La început, Zaharia, fiind înaintat în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil, iar din acest motiv a rămas mut până la punerea numelui fiului său. Prin îngeri, Dumnezeu a vestit și nașterea lui Isaac Sarei, nașterea lui Samson femeii lui Manoe și nașterea lui Ioan părinților săi, Zaharia și Elisabeta.

Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Nicolae Velimirovici spune: „Dacă dorim să știm cum se pot naște copii din părinți sterpi și vârstnici, să nu mergem să-i întrebăm pe oameni, căci nu vor avea ce să ne spună. Faptele despre care se întreabă sunt mai presus de știința naturală. Mai curând să mergem să privim la puterea lui Dumnezeu care le-a făcut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de părinți tineri sau vârstnici ca să-l facă pe Adam.

Decât să fim curioși, mai bine să dăm slavă lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa nouă păcătoșilor.”.

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: Zămislirea, pe 23 septembrie, Nașterea, pe 24 iunie, Soborul, pe 7 ianuarie, Tăierea capului, pe 29 august, prima și a doua aflare a capului, pe 24 februarie, și a treia aflare a capului, pe 25 mai.

În aceeași zi sunt pomeniți Sfinții Mucenici Andrei, Ioan, Petru și Antonie, Sfânta Muceniță Raida, fecioara, Sfintele Cuvioase Xantipa și Polixenia, Sfântul Mucenic Nicolae Pantopolitul și Sfântul Mucenic Ioan din Conița. Calendarul zilei confirmă pomenirea Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, alături de Sfânta Cuvioasă Polixenia, Sfânta Cuvioasă Xantipa și Sfânta Muceniță Iraida.

Ce este interzis să faci miercuri, 23 septembrie 2026

Pentru că 23 septembrie 2026 cade într-o zi de miercuri, este zi de post. Patriarhia Română precizează că miercurile și vinerile de peste an sunt zile de post, cu excepția celor în care există dezlegare.

În această zi, credincioșii care țin postul se abțin de la produsele de origine animală.

Însă postul nu se limitează la mâncare, ci acesta presupune și înfrânarea de la lăcomie, de la gânduri, cuvinte și fapte rele, fiind unit cu rugăciunea și milostenia.

Astfel, în ziua de 23 septembrie este bine ca cei care postesc să evite certurile, răutatea, judecarea celor din jur, vorbele jignitoare și orice faptă care contravine iubirii față de aproapele său.

Redactie

Simpaticul – Fondator & Editor BWM.roSunt jurnalist independent și pasionat de tot ce înseamnă mobilitate, tehnologie și actualitate auto. Am creat BWM.ro din dorința de a oferi publicului român un blog de știri curat, echilibrat și bine documentat, dedicat celor care vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul auto, transport, inovație și infrastructură.Cu o experiență de peste [X] ani în media online, cred în puterea informației corecte și în nevoia de conținut care respectă inteligența cititorului. Pe BWM.ro public știri de ultimă oră, analize, opinii și informații utile despre tot ce mișcă în lumea auto – de la tendințele electrice și până la reglementări rutiere sau teste comparative.Scopul meu este să creez un spațiu unde informația este clară, relevantă și actuală. Dacă ești pasionat de mașini sau pur și simplu îți place să fii informat, ești în locul potrivit.📩 Pentru colaborări, sugestii sau știri din teren