Costinel s-a stins din viață după ce s-ar fi electrocutat în timp ce lucra la o mașină de bătut porumbul

Costinel, un tânăr de 20 de ani din Ulmeni, județul Teleorman, s-a stins din viață sub privirile disperate ale părinților, în timp ce lucra la o mașină de bătut porumbul.
Nenorocirea a avut loc duminică seara, 27 septembrie 2026, atunci când Costinel lucra la o mașină de bătut porumbul.
Tânărul de 20 de ani s-ar fi electrocutat chiar sub privirile speriate ale părinților. După ce tânărul a fost electrocutat, părinții lui Costinel au încercat cu disperare să-și salveze copilul, astfel l-au urcat pe tânăr într-un autoturism și au pornit spre Alexandria, potrivit infoargesnews.ro.
În drum spre unitatea medicală din Alexandria, între localitățile Furculești și Alexandria, familia s-a întâlnit chiar cu ambulanța chemată să intervină pentru salvarea tânărului.
Pentru acest caz deosebit de grav fusese solicitat și un elicopter SMURD. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, Costinel nu a mai putut fi salvat, motiv pentru care a fost declarat decesul.
Momentan nu au fost clarificate împrejurările în care Costinel s-a electrocutat. În urma decesului tânărului de 20 de ani, membrii familiei, prietenii și cunoscuții au publicat mesaje emoționante de condoleanțe pe rețelele sociale.
„Nu tuuu!!! Fratele meu m-ai lăsat fără puteri”
„Dumnezeu sa îl odihnească în pace și lumina! Iar vouă Dumnezeu sa vă dea putere să treceți peste asta grea încercare!”
„Condoleanțe, Dumnezeu să-l odihnească în pace, păcat de el prea tânăr !!!”
„Dumnezeu să vă mângâie,e o durere de neimaginat,îmi pare nespus de rău! Un băiat de milioane”.





