Noutati

Cine este educatoarea din Botoșani care s-a stins din viață la doar 33 de ani? Gabriela este plânsă de întreaga comunitate

de 3 min citire

Cine este educatoarea din Botoșani care s-a stins din viață la doar 33 de ani? Gabriela este plânsă de întreaga comunitate. Gabriela Macsim s-a stins din viață mult prea devreme, lăsând un gol imens în familie.

Aceasta și-a dat ultima suflare la scurt timp după ce și-a sărbătorit ziua de nume. Gabriela lasă în urmă un băiețel de doar 6 ani. Pentru soțul său, Sorin, și pentru micuțul Rareș, absența Gabrielei provoacă o durere imensă. Gabriela Macsim era iubită de copii și apreciată de părinți. Întreaga comunitate din Botoșani este în doliu.

Gabriela Macsim este educatoarea din Botoșani care s-a stins din viață la doar 33 de ani. Plecarea fulgerătoare a lăsat în urmă o familie îndurerată, un soț distrus de durere și un băiețel de doar 6 ani, care va trebui să învețe să crească fără mama lui. La aflarea veștii tragice, apropiații familiei au transmis mesaje emoționante de condoleanțe, precizează radioimpuls.ro.

„Drum lin spre lumină, Gabriela Macsim! Este greu să găsim cuvintele potrivite atunci când un om drag pleacă dintre noi pentru totdeauna. Ne-ai lăsat în urmă tristețe, lacrimi și un gol imens în sufletele celor care te-au cunoscut și au avut bucuria de a-ți fi colegi. Rămân în amintirea noastră chipul tău, zâmbetul, vorbele și clipele petrecute împreună.

Nu te vom uita și vei rămâne mereu o parte din povestea noastră. Astăzi ne luăm rămas-bun cu inimile îndurerate, dar cu recunoștință pentru că drumurile noastre s-au întâlnit. Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa, să-ți dăruiască odihnă veșnică și lumină fără sfârșit! Vei rămâne mereu în amintirea și în sufletele noastre! Drum lin printre îngeri!”, a scris o apropiată pe Facebook.

Comunitatea regretă enorm moartea Gabrielei Macsim

Gabriela Macsim era soție, mamă și un cadru didactic apreciat. Moartea sa fulgerătoare a venit ca un șoc pentru familie, prieteni, colegi și toți cei care au cunoscut-o.

„Prea devreme ai plecat spre îngeri, suflet tânăr și frumos… Este greu să găsim cuvinte în fața unei asemenea tragedii. Ai plecat mult prea devreme, lăsând în urmă oameni care te-au iubit, copii cărora le-ai dăruit grijă și lumină, dar mai ales propriul copil, care va trebui să crească fără mângâierea brațelor tale, fără glasul tău cald și fără să-ți poată spune în fiecare zi „mamă”. Cea mai grea durere este gândul la copilașul tău, care va avea o viață întreagă de întrebări și un dor pe care nimeni nu-l va putea înlocui.

Să-i dea Dumnezeu putere să crească înconjurat de iubire și să găsească mereu oameni care să-i vorbească despre mama lui, despre cât de minunată a fost și cât de mult l-a iubit. Ai lăsat în urmă o lume mai tristă și un gol imens în sufletele celor care te-au cunoscut. Drum lin spre lumină, suflet frumos! Dumnezeu să te așeze în ceata îngerilor, iar copilașului tău să-i ocrotească pașii și să-i aline dorul. Rămas-bun, înger drag! Ai plecat dintre noi, dar iubirea și amintirea ta vor rămâne veșnic vii! ”, a transmis o cunoștință.

La doar 33 de ani, educatoarea Gabriela Macsim s-a stins din viață fulgerător.

Citește și